KOSMOS – POTOPUL

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

POTOPUL

šIstoria celei de-a doua părţi a celui de-al patrulea ciclu, de după reinfuzarea răului, seamănă cu ceea ce s-a petrecut la sfârşitul ciclului al treilea. Datorită faptului că oamenii întrupaţi nu mai respectau legile cosmice, forţele răului au obţinut un avantaj nesperat în lumea materială, astfel că au periclitat existenţa acesteia.

O catastrofă nu vine niciodată singură, astfel că, de la un moment dat, celor întunecaţi le-a venit iarăşi ideea nebunească de a sparge cerurile şi de a crea un imperiu universal al răului în planul material, ceea ce a declanşat riposta Fiilor Luminii. Războiul dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului s-a concretizat printr-un nou eveniment catastrofal: potopul.

Situaţia se înrăutăţise atât de mult în acea perioadă încât, pe toată suprafaţa pământului, nu existau prea multe persoane care să respecte Legile cosmice. Domnul Dumnezeu a cercetat inima tuturor fiinţelor întrupate în lumea materială. Singura fiinţă omenească a cărui inimă l-a mulţumit pe Domnul Dumnezeu a fost Noe. Noe a primit poruncă direct de la Domnul Dumnezeu să construiască o arcă, pe care să îmbarce „casa” sa, împreună cu anumite elemente de floră şi faună. Arca lui Noe avea o formă extrem de simplă: arăta ca o jumătate de nucă, fiind împărţită în mai multe compartimente.

După cum a fost menţionat, corpul (învelişul) fizic al naturii vegetale este constituit din proporţii inegale de întuneric şi lumină. Iniţial, corpul fizic al unui element din natură a fost constituit din lumină, dar, treptat, compoziţia sa a cunoscut un proces de întunecare. Astfel, o vegetală „luminoasă” care, cândva, era bună la gust şi hrănitoare, s-a transformat într-una nocivă şi otrăvitoare. Un animal blând a devenit agresiv, ca şi cum agresivitatea şi violenţa oamenilor s-ar fi transferat acestuia. De fapt, animalele reprezintă ceea ce oamenii au faptuit rău şi au lăsat în urmă – trecut cristalizat. (Procesul prin care plantele şi animalele s-au transformat a fost expus în paginile anterioare: dinspre centru spre periferie.)

Noe a adunat în arca sa, alături de membrii casei sale, doar acele elemente vegetale şi animale necorupte total de reziduurile aurice, în care lumina era preponderentă. Celelalte elemente vegetale şi animale au fost distruse de potop.

La începutul diluviului propriu-zis, Noe şi familia sa şi-au găsit adăpost pe arcă. Familia lui Noe era formată din Noe-tatăl, soţia sa şi cei trei băieţi, care şi-au luat neveste. Se pare totuşi că, cel puţin la un moment dat, în afara lor, a mai găsit refugiu în arcă încă o familie formată din trei persoane, despre care nu există nici un fel de surse documentare, dar a căror prezenţă a rămas imortalizată în cronica akasha. Această familie era formată dintr-un preot (echivalentul unui preot), soţia şi fiica sa (posibil să fie vorba despre două fiice). A doua familie de pe arcă făcea parte din casa lui Noe, dar nu din familia sa.

De altfel, din Vechiul Testament aflăm că Noe a primit poruncă că îmbarce în arcă toată casa sa. „Şi Domnul Dumnezeu i-a zis lui Noe: Intră, tu şi toată casa ta în arcă, pentru că am văzut că, din toată generaţia aceasta, tu eşti singurul drept înaintea Mea” – Vechiul Testament – Geneza; 7;1.

Aici se impune un scurt comentariu: termenul casă semnifică pe toţi cei care locuiau sub acelaşi acoperiş cu Noe – robi, preoţi, meşteşugari – astfel că nu pare să se refere la ceea ce astăzi înţelegem prin termenul de familie; termenul de familie presupune fie o înrudire prin sânge, fie una prin alianţă. Termenul generaţie pare să fie folosit în acelaşi sens în care este folosit în această carte: se referă la generaţia a patra. Termenul drept, prin care este desemnat Noe, presupune respectarea Ordinii cosmice.

Potopul a fost rezultatul unei mari confruntări între elementele principale – apa, aerul, focul şi pământul – şi, fireşte, între fiinţele spirituale care le controlau. De-o parte s-au înfruntat cei răi, în frunte cu Primordialii întunericului, cu Lorehh şi cu Dree de toate orientările „doctrinare”, iar de cealaltă parte Fiii Luminii. În fruntea armatei Fiilor Luminii s-a aflat Îngerul Mihail (în limbajul actual, Îngerului Mihail / Mikael i se conferă gradul ierarhic de Arhanghel, dar se pare că gradul său este mult mai mare decât cel al unui Arhanghel. Mihail sau Mikael este unul dintre cei patru mari Principi/Prinţi Ocrotitori, alături de Prinţii Gabriel, Rafael şi Uriel. Din aceste considerente, am ales să-l desemnăm în continuare fie cu apelaţia generică de înger, fie cu cea de Prinţ sau Principe). Fiii Luminii şi Fiii întunericului s-au înfruntat atât ca energii, cât şi sub formă umanoidă. La această confruntare nu au participat oamenii întrupaţi, care, de această dată, au fost spectatori, dar mai ales victime. Oastea Îngerului Mihail a pătruns iarăşi pe la Polul Nord al Pământului şi s-a infuzat în materie (ca energii), atacându-i pe cei întunecaţi la nivelul tuturor elementelor: focul de sus s-a luptat cu focul din adâncuri, apa din cer s-a luptat cu apa coruptă de pe pământ, aerul pur cu aerul impur, pământul a fost răvăşit. Spiritele bune ale naturii de foc s-au luptat cu spiritele rele ale naturii de foc – Lorehh de foc -, spiritele bune ale naturii de apă s-au înfruntat cu cele rele, spiritele bune ale naturii de aer s-au înfruntat cu Lorehh de aer, Îngerii cei buni s-au înfruntat cu Dree.

Potopul propriu-zis a început în momentul în care, pe fondul răutăţii oamenilor din lumea materială (şi, implicit, a emiterii de energii pharismah întunecate), focul negru din adâncuri s-a revoltat şi a irupt la suprafaţă. Împreună cu el au ieşit din trecutul în care erau captive, spiritele naturii rebele de foc, Lorehh. După aceea, apele din adâncuri (Lorehh de apă) s-au ridicat la suprafaţă, iar cele de la suprafaţă au căzut în adâncuri. Aerul a devenit impur şi s-a încins datorită acţiunii focului din adâncuri, ceea ce denotă o acţiune în forţă a fiinţelor Lorehh de aer.

În urma acestei incursiuni în forţă a spiritelor naturii rebele de foc, apă şi aer, Fiii Luminii au pornit o ofensivă de mari proporţii. Pentru a pune capăt acestei rebeliuni a elementelor, Fiii Luminii au adus apa din „cer” – ploaia. Ploaia nu s-a oprit o perioadă foarte lungă de timp. (Textul Vechiului Testament afirmă laconic că „s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis zăgazurile Cerurilor” – cap 7; 11). După timpul de astăzi, ploaia „dulce” a durat foarte mult timp, dar după timpul acelor vremuri a durat doar 40 de zile şi 40 de nopţi.

În prima fază, un observator fizic aflat la suprafaţa pământului ar fi observat cum pământul se crapă îngrozitor, iar focul din adâncuri irupe în cele mai neaşteptate locuri; în a doua fază ar fi observat cum focul este stins treptat de ploaia torenţială ce cade neîncetat din cer. În fine, observatorul fizic ar fi observat cu adâncă groază cum ploaia inundă treptat globul terestru, astfel încât, chiar şi munţii cei mai înalţi sunt acoperiţi de ape. În răstimpul potopului, ce nu trebuie confundat nici cu perioadele de nemanifestare, dar nici cu marea ştergere, pământul fizic a fost acoperit integral cu ape. În faza de apogeu a potopului, nu mai exista nici o porţiune de uscat pe tot pământul, ceea ce înseamna, nici mai mult nici mai puţin, că munţii cei mai înalţi, care pe atunci atingeau înălţimi de cel puţin nouă mii de metri, erau acoperiţi de ape. În schimb, un clarvăzător ar fi observat faptul că focul provenit din adâncuri este reflectarea fiinţelor răului de foc – Lorehh şi Dree de foc -, cu anumite înfăţişări şi forme. Aceste fiinţe de foc puteau fi observate chiar şi de neclarvăzători, dacă ar fi avut timpul necesar să analizeze situaţia. Un clarvăzător ar fi observat că apele din adâncuri, ce irupeau la suprafaţa pământului, aveau diferite forme stranii, cel mai adesea hidoase, fiind manifestările unor fiinţe Dree şi Lorehh de apă, în timp ce apele de sus (din cer) erau manifestările unor spirite bune de apă, sprijinite de o impunătoare armată de fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii.

Potopul a pus capăt celei de-a doua perioade a celui de-al patrulea ciclu. Spre deosebire de marea ştergere, când planul cuantic material a dispărut, în decursul potopului mediul fizic a fost acoperit cu ape. Totuşi, apele din timpul potopului nu trebuie confundate cu cele de astăzi. În acele vremuri, apa era ceva mai vîscoasă. Imediat după retragerea apelor s-a născut un nou pământ. După potop, la fel ca la fiecare început de ciclu, Sfântul Duh – a treia Persoană a Sfintei Treimi – a infuzat iarăşi viaţă în tot ce există. O dată cu infuzia de viaţă a Sfântului Duh, a început a treia perioadă a celui de-al patrulea ciclu. Toate fiinţele omeneşti surprinse în planul cuantic material şi-au găsit sfârşitul la potop. Corpurile lor duh au fost eliminate de pe scena evoluţiei, iar spiritele au fost absorbite în Lumea fără formă. Au supravieţuit doar fiinţele omeneşti care se aflau (decorporate) în haos, în iaduri, în lumea eterică, în Centrele de putere şi în Regatul morţilor vii (supravieţuitorii au fost aceiaşi ca şi la sfârşitul ciclului al treilea).

La nivelul planului cuantic material, au supravieţuit teribilului diluviu doar persoanele care s-au refugiat pe arcă, în frunte cu Noe (spre deosebire de marea ştergere, în răstimpul căreia nu a supravieţuit nici o fiinţă întrupată).

Îmediat după potop, prin intermediul Sfântului Duh, totul a fost recreat pe baza patternurilor energetice ale vechilor întocmiri. Astfel, a fost reinstaurat un nou Eden fizic.

După fiecare eveniment care afectează habitatul terestru (perioadă de nemanifestare, mare şteregere, potop) şi după fiecare nouă re-creaţie, care nu poate fi decât perfectă deoarece este Opera lui Dumnezeu, se reinstaurează Edenul. Atâta timp cât persistă Edenul, durează şi Veacul fericit.

În prima etapă de după potop, totul se prezenta aproximativ la fel ca la începutul ciclului al patrulea. Aproximativ, deoarece, în decursul diluviului, planul cuantic material nu a dispărut, iar aspectul mineral al pământului a rămas intact. La potop s-a produs doar o „reaşezare” a elementelor. Nucleul întunecat – mama tuturor întunecimilor – a rămas intact, la fel ca şi razele de creaţie. Cei întuncaţi au fost doar „consemnaţi” în adâncul pământului: focul „Cel rău”, ca manifestare a fiinţelor Lorehh şi Dree de foc, a fost azvârlit în profunzimile materiei, apa cea rea, ca manifestare a fiinţelor Lorehh şi Dree de apă, s-a scurs în adâncuri etc. Într-un cuvânt, „Cel rău” a fost întemniţat în materie.

Pentru scurt timp, după retragerea apelor, pământul a rămas golaş. Nu exista nici o formă de vegetaţie, nici un copac, nici un animal şi nici un om. Nici măcar cadavrele celor dispăruţi în timpul potopului nu se mai zăreau; existau doar forme de relief, munţi, văi, dealuri, câmpii, dar acestea erau golaşe. Solul semăna întrucâtva cu cel care exista în paradisul terestru de la începutul celui de-al patrulea ciclu: era roşu, cam ca argila proaspătă. Solul globului terestru era în totalitate roşu.

Într-un fel, se poate spune că, după potop, a apărut un alt sol – un sol în care predomina lumina. Proporţia de lumină era net superioară, faţă de solul care exista înaintea diluviului. În prima zi de după retragerea apelor, solul de culoare roşiatică emitea o strălucire interioară, ca şi cum ar fi fost luminat din interior. Până la o înălţime de mai mulţi metri (zece-douăzeci de metri, dacă nu mai mult), solul era învăluit de un abur strălucitor şi extrem de parfumat, care conţinea cumulul patternurilor creaţiei pe cale de a se naşte. Aburul învăluia ca un halou întregul pământ.

Noe şi familia sa nu aveau nevoie să se hrănească ori să bea apă, datorită aburului ce învăluia solul. Inspirând acel abur, nu mai simţeau setea ori foamea. Aburul le genera o senzaţie de fericire totală, un fel de beatitudine. Din cauza aburului, nu se mai zărea Soarele şi Luna, nu se mai zăreau nici stelele. În aburul lăptos ce învăluia Pământul se întruchipau forme fermecătoare de vegetaţie (întocmiri); după ce se întruchipau aievea, formele se topeau de la sine, apoi se recompuneau foarte rapid, creând o impresie de vis. Toate aceste forme şi întocmiri erau manifestări ale fiinţelor îngereşti şi ale spiritelor bune ale naturii. Prin intermediul lor li se arătau supravieţuitorilor potopului toată istoria creaţiei, ca rezultat al activităţii fiinţelor îngereşti şi spiritelor naturii, creatoare de forme.

Creaţia efectivă a întocmirilor noului pământ a început din locul în care s-a oprit arca – loc denumit Ararat. Acolo, Noe şi familia sa au eliberat din arcă toate vieţuitoarele şi toate seminţele vegetalelor. Noua creaţie de vegetale (întocmiri) – căci se poate vorbi despre o nouă creaţie – a pornit, aşadar, omnidirecţional din locul numit Ararat. Muntele Ararat a fost, astfel, “locul dintâi” al noii creaţii de întocmiri. Valul de viaţă, ca emanaţie a Sfântului Duh, s-a propagat ca un tsunami prin aburul lăptos. În urma sa, vegetaţia s-a recompus de la sine, într-un proces de creştere miraculos. În scurt timp, întreaga suprafaţă a pământului a fost acoperită de o minunată floră tropicală. Astfel a fost restaurat un nou Eden.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ