KOSMOS – OPOZANŢII TRANSFIZICI AI RĂULUI

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

OPOZANŢII TRANSFIZICI AI RĂULUI

Opozanţii transfizici ai răului din Centrele de Putere menţionate voiau să continue lupta începută la sfârşitul ciclului al treilea. Ei nu s-au întrupat direct în lumea fizică, prin naştere, dar s-au manifestat prin materializări totale sau parţiale.

Prima mare grupare a opozanţilor răului era formată în jurul câtorva Primordiali ai Luminii, care, la un moment dat, în ciclul al treilea, s-au desprins de cei care se găseau în Centrul de Putere al Luminii. Separarea lor de Primordialii Luminii s-a produs cam în aceeaşi perioadă în care Adam, Eva şi o parte din Cei curaţi au înfiinţat Işşinghingher-ul.

În jurul acestei grupări a Primordialilor Luminii s-au adunat, ulterior, nenumăraţi oameni din toate generaţiile, inclusiv oameni din generaţia a patra. Această grupare a format Centrul de Putere de la Miazăzi, care era situat undeva în apropierea Polului nord de astăzi. Centrul de la miazăzi există şi în ziua de astăzi. În Centrul de la miazăzi nu se află îngeri din ierarhia Fiilor Luminii. Centrul de putere de la miazăzi este dispus foarte aproape de Polul nord actual, într-un perimetru de aproximativ 10 kilometri pătraţi. Întregul perimetru este învăluit într-o imensă sferă energetică. Deşi de jur împrejur este gheaţă (fiind vorba totuşi de Polul Nord), în interiorul sferei energetice ce învăluie perimetrul de aproape 10 kilometri patraţi al Centrului de la Miazăzi există un peisaj tropical – aşa cum arăta pământul în momentul în care a fost construit acest centru. În perimetrul Centrului de la miazăzi se află nenumărate clădiri impozante, unele chiar gigantice, asemănătoare unor cetăţi medievale. Peste tot predomină culoarea portocalie şi aurie. În jurul clădirilor se află o vegetaţie tropicală abundentă, râuri şi pârâuri repezi, cascade minunate, ce par a se forma într-o altă dimensiune pentru a se vărsa nicăieri.

A doua grupare a oponenţilor transfizici ai răului a fost formată din cei care se aflau în străvechile Centre de Putere din Işşinghingher, Lirakashin şi Illirin, care erau situate tot la nivelul cuantic al lumii materiale, dar invizibile percepţiei obişnuite. Construcţiile din Işşinghingher sunt asemănătoare cu cele din Centrul de la Maizăzi, fiind formate din aceeaşi materie fără păcat existentă în Evul de aur. Există cam acelaşi tip de clădiri impunătoare, acelaşi tip de vegetaţie paradiziacă. Populaţia din Centrele de Putere din Işşinghingher, Lirakashin şi Illirin era formată din misionarii Celor curaţi. Majoritatea dintre ei au făcut parte din generaţia a treia, dar existau şi oameni din generaţia a patra.

A treia grupare de opozanţi ai răului a fost formată din cei care, la sfârşitul ciclului anterior, s-au retras în lumea eterică. Această grupare a fost, la rândul ei, împărţiţi în două facţiuni principale. Prima facţiune nu a mai dorit să se mai implice în lumea oamenilor şi în istorie, astfel că a adoptat o poziţie de neutralitate. A doua facţiune a fost constituită din oamenii prometeici, denumiţi ment, care s-au implicat în istoria oamenilor. La sfârşitul ciclului al treilea, ei au construit în lumea eterică nouă mari citadele. În citadelele prometeice nu se manifestă îngeri din ierarhia Fiilor luminii, după cum nu se manifestă nici Primordiali ai Luminii. Dintre cele nouă citadele construite la începutul ciclului al patrulea, numai două au fost active din punctul de vedere al opoziţiei împotriva răului. Aceste citadele sunt numite Akca şi Parriess. Oamenii eterici ce populează cele două citadele sunt cei denumiţi „extratereştri”. Noi o să-i numim în continuare oameni prometeici.

Între oamenii prometeici şi oamenii din lumea materială există, cel mult, diferenţe de calitate. Oamenii prometeici au corpuri duh specifice ciclului al treilea (generaţiei a treia), ceea ce înseamnă că sunt extrem de puternici. În condiţiile în care folosesc tehnologie eterică, ne putem gândi că, într-adevăr, decalajul dintre ei şi oamenii din lumea materială este foarte mare.

Oamenii prometeici din citadelele eterice Akca şi Parriess au construit, pe baza unei tehnologii eterice sofisticate, cunoscutele OZN-uri, cu ajutorul cărora, în ziua de astăzi, fac incursiuni în lumea materială. În perioada despre care este vorba, oamenii prometeici încă nu începuseră să construiască OZN-uri, dar aveau deja diferite dispozitive tehnologice de natură eterică ataşate la centuri sau pe braţe. OZN-urile au apărut abia în momentul în care, în lumea materială, au apărut primele temple, pe care nu oamenii prometeici (“extratereştrii”) le-au construit, ci oamenii din lumea materială. Dimpotrivă, oamenii prometeici s-au opus construcţiei şi activităţii din aceste temple.

A patra grupare a oponenţilor răului umani a fost constituită de oamenii care au ajuns, după moarte, în Regatul morţilor vii. O reminiscenţă a Regatului morţilor vii este actuala lume infraeterică. Primul om care a deschis regatul morţilor vii a fost Abel.

Oamenii care au pătruns în Regatul morţilor vii au fost victimele celor răi. Unii oameni au rămas în Regatul morţilor vii o lungă perioadă de timp, fără a se mai întrupa în lumea materială. În Regatul morţilor vii nu existau îngeri, spirite ale naturii sau Primordiali ai Luminii. Regatul morţilor vii era un (sub)palier cuantic întins, situat între lumea materială şi cea eterică, în care exista un decor dezolant. Peste tot era ceaţă, frig şi vegetaţie (întocmiri de vegetaţie) stearpă. În momentul în care pătrundeau în Regatul morţilor vii, toţi oamenii erau semiconştienţi, nu aveau amintiri şi identitate. Cel mai adesea, ei hoinăreau prin ceaţă şi mâsgă, frig, mirosuri pestilenţiale, ca într-un loc viran în care sunt depozitate gunoaie, fără a şti cine sunt şi ce caută acolo. În acele locuri dezolante, nu exista iubirea, compasiunea, ocrotirea sau speranţa.

Treptat, oamenii care au ajuns acolo au fost capabili să-şi revină. Prin eforturi susţinute, ei şi-au redobândit conştiinţa şi identitatea, iar în cele din urmă au devenit capabili să lumineze singuri – au devenit “luminaţi” (acesta este sensul mistic al expresiei “morţi vii”). Mai exact spus, ei erau între starea de iluminaţi şi starea de luminaţi, dar pentru simplificare, luând în calcul capacitatea lor de a lumina singuri, se poate spune că erau “luminaţi”. Ulterior, pe întinsul acestui plan cuantic, ei au construit citadele, regate şi imperii.

Citadelele, regatele şi imperiile morţilor vii au devenit oaze pe întinderea dezolantă a infraetericului. La fel cum cerul întunecat este presărat pe alocuri de lumina stelelor, tot astfel infraetericul a fost presărat de zone relativ luminoase – creaţii exclusive ale oamenilor de acolo. Acele oaze au fost constituite prin puterea şi tăria oamenilor ce le locuiau: morţii vii.

Morţii vii, care au fost victimele celor răi în lumea materială, pot fi împărţiţi în două categorii principale: prima categorie este formată din morţi vii neutri, iar a doua categorie este formată din oponenţi activi ai răului. Oamenii din prima categorie pot fi denumiţi altaizi, iar oamenii din a doua categorie pot fi denumiţi cerceri. Morţii vii din a doua categorie, cercerii, s-au coalizat într-o veritabilă armată, cu scopul de a se opune răului din lumea materială. Conducătorul cercerilor a fost un om din a treia generaţie, pe nume Utref, care poate fi considerat al unsprezecelea mort de după Abel. În schimb, altaizii au avut drept obiect de activitate educarea treptată a tuturor celor care ajungeau în Regatul morţilor vii, pentru a redeveni fiinţe conştiente.

Imediat după moarte, lipsită de continuitatea conştiinţei şi de amintirea a toate, orice fiinţă omenească devenită victimă a răului pătrundea direct pe întinderile dezolante ale infraetericului, nu în citadele. De aceea, altaizii s-au organizat în grupuri ce brăzdau în lung şi în lat acele ţinuturi dezolante în căutarea noilor veniţi, pe care-i pescuiau ca pe nişte naufragiaţi. În urma unui anevoios proces educativ (un fel de iniţiere post-mortem), altaizii redeşteptau în noii veniţi amintirea de sine şi conştiinţa deplină a propriei identităţi. Abia după ce deveneau morţi „cu acte în regulă” (morţi vii), defuncţii erau aduşi în vastele citadele, regate şi imperii – care erau adevărate bariere împotriva uitării, a pierderii identităţii şi a memoriei. Deveniţi morţi vii, noii veniţi se alăturau apoi efortului comun, devenind ori cerceri, ori altaizi, în funcţie de ceea ce le dicta conştiinţa.

Datorită structurii lor aurice, morţii vii erau nişte făpturi înfricoşătoare pentru oamenii din lumea materială, care puteau să-i vadă în anumite perioade de timp (mai ales dimineaţa, la răsăritul soarelui). În infraetric, morţii vii arătau destul de bine: aveau trupuri relativ luminoase (erau între starea de iluminaţi şi starea de luminaţi), cu veşminte vaporoase, iar rănile primite în lumea materială erau închise şi, oarecum, cicatrizate.

Spre deosebire de ei, oamenii din regiunile inferioare ale iadului aveau rănile deschise, ca şi cum ar fi murit de curând. Totuşi, atunci când se materializau în lumea materială, morţii vii aveau înfăţişări monstruoase. Aspectul lor monstruos – aproape terefiant – s-a datorat faptului că nu puteau să se materializeze direct, ca simple fantome, în lumea materială (la interfaţa lumii materiale), ci cu ajutorul trupurilor pe care le-au avut în viaţa fizică.

Manifestarea morţilor vii în lumea materială a avut la bază un proces magic destul de straniu. Pentru a se materializa, morţii vii împrumutau imaginea fizică a trupului din momentul respectiv. Fireşte, cel mai adesea, trupul fizic era, în momentele respective, într-o stare de putrefacţie avansată – unii erau doar schelete. De aceea, în planul material se prezentau sub înfăţişarea unor cadavre în descompunere sau a unor monştrii înfricoşători. Rezultatul apariţiei acestor fiinţe monstruoase în lumea materială a sădit o groază de nedescris asupra populaţiei, de care ei erau conştienţi şi pe care au exploatat-o la maximum. Ca materializări în planul material, morţii vii erau atât de puternici, încât erau capabili să lupte direct cu fiinţele Dree şi Lorehh şi chiar cu Primordialii întunericului cei mari. Mai mult decât atât: erau capabili să-i urmărească pe aceştia în propriile lor găuri de vierme, pe propriul lor teritoriu, până aproape de haos. Nu au putut ajunge niciodată până în haos, care avea totuşi o vibraţie energetică diferită de a lor, dar făceau incursiuni nimicitoare de-a lungul găurilor de vierme. La un moment dat, morţii vii au vrut să cucerească nivelele inferioare ale iadului şi să-i elibereze pe oameni de acolo, dar acţiunile lor au fost sortite eşecului. Iadul era altceva decât ei, în sensul că vibraţia iadului era diferită de cea a structurii lor aurice, şi aveau toate şansele, ca o dată pătrunşi acolo, să nu se mai poată întoarce.

În afara morţilor vii, mai exista o categorie specială de oameni, care avea un Centru de Putere tot în Regatul morţilor vii (în infraeteric). Oamenii din această categorie se numeau ferferi, adică vrăjitori (magi). Existau atât ferferi transfizici (decorporaţi), cât şi ferferi întrupaţi.

Vrăjitorii au constituit o categorie aparte de oponenţi ai răului. De-a lungul timpului, unii vrăjitori au rămas independenţi, iar alţii au aderat la unul dintre Centrele de putere ale oponenţilor răului. Existau şi ferferi întunecaţi, dar numărul lor era extrem de mic.

Ferferii întrupaţi au atras de partea lor oameni din lumea materială pe care i-au iniţiat în diferite taine. Accentul era pus pe arta tămăduirii aurice şi trupeşti. Într-un fel, se poate spune că ferferii au pus bazele a ceea ce ulterior a primit numele de medicină.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ