KOSMOS – LETRAM DIN CADRILATER

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

LETRAM DIN CADRILATER

Oamenii coalizaţi împotriva răului au emis, firesc, nenumărate energii pharismah. În urma acestei acţiuni fără precedent a rezultat un cumul de energie format din totalul energiilor pharismah emise de oamenii implicaţi – vii sau defuncţi.

Datorită faptului că oponenţii răului s-au jertfit pentru fraţii lor din lumea materială, cumulul energiilor pharismah a fost pozitiv şi nu a intrat în disonanţă cu Ordinea cosmică. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care Oastea Îngerului Mihail nu a intervenit. Ordinea cosmică nu a fost perturbată, astfel că nu a fost necesară o intervenţie pentru restabilirea echilibrului.

Energia pozitivă (sunetul, mirosul şi lumina) rezultată în urma ducerii acestui război total între Lumini şi Umbre s-a impregant în lumea materială, la nivelul mediului – a întocmirilor -, în toate elementele: apă, aer, pământ, foc. Astfel, mediul deja corupt al lumii a fost purificat cu energii pozitive.

În momentul în care, dintr-un motiv sau altul, oamenii se sacrifică voluntar în lumea materială, creşte atât calitatea lor ca fiinţe umane, cât şi calitatea mediului. Există trei feluri de sacrificii voluntare, corespunzătoare sunetului, mirosului şi luminii.

Primul mare tip de sacrificiu ţine de sunet. La nivelul material, sacrificiul voluntar de sunet se produce, de exemplu, în cazul în care un om vorbeşte cu un altul şi îl încurajează. Un alt exemplu de sacrifciu prin sunet este cel în care un om ia apărarea unui semen de-al său ori „pune o vorbă bună pentru el”. Exemplul suprem de sacrificiu prin sunet este rugăciunea pentru aproapele tău: un om se roagă pentru un alt om, fără a cere nimic în schimb. Fireşte, în momentul în care un om recurge la această formă de sacrifciu, emite atât energii pharismah, cât şi energii sonore. Cumulul energiilor rezultate în urma unui astfel de sacrificiu creează un excedent, de care beneficiază toate fiinţele din lumea materială, direct sau indirect.

După cum au remarcat şi fizicienii moderni, masa universului rămâne constantă, deşi se produce neîncetat transformarea energiei. Dacă omul emite energie negativă, atunci balanţa se înclină în favoarea răului. Dacă emite energie pozitivă, atunci balanţa se înclină în favoarea binelui. În ambele cazuri, masa de energie rămâne constantă: universul este un sistem oscilant deschis, care îşi modifică neîncetat polaritatea de energie (pozitivă – negativă).

Dacă, în cazul discutat anterior, un om creează un excedent de energie de sunet, beneficiază în mod direct atât el, cât şi omul pentru care se roagă. Omul care s-a rugat (care a făcut un sacrificiu de sunet) va primi în viitor o cantitate suplimentară de energie; pur şi simplu, va observa faptul că, în cadrul unor acţiuni pe care le va întreprinde, piedicile din calea sa se vor dizolva şi că ceea ce altădată era dificil de realizat, se rezolvă parcă de la sine. Câştigul nu este doar al celor doi oameni implicaţi, ci şi al tuturor celorlalţi, al cosmosului în ansamblu, datorită faptului că, în urma unui astfel de sacrificiu, cantitatea de energie pozitivă (de lumină) creşte, iar cantitatea de întuneric scade proprţional, în condiţiile în care masa totală a universului rămîne constantă. Acelaşi lucru se produce în cazul unui sacrificiu de miros şi, mai ales, în cazul unui sacrificiu de lumină. Sacrificiul de miros (miros sau mişcare, activitate motorie, acţiune) este acel sacrificiu în care un om dăruieşte ceva altui om – ceea ce implică o acţiune motorie; la baza oricărei acţiunii motorii din lumea materială se află mirosul transfizic. Sacrificiul suprem este însă cel de lumină: moartea pentru un semen, soldată cu scurgerea sângelui pe pământ.

După cruntul război dintre Lumini şi Umbre, prima consecinţă a sacrificiului comun a fost creşterea calităţii întocmirilor din mediu (natura), iar a doua a fost îmbunătăţirea calităţii oamenilor care s-au născut după acel moment. Primii oameni care au beneficiat de creşterea calităţii întocmirilor din mediu au fost cei din seminţia sâmtemilor. Primul om din seminţia sâmtemilor care a beneficiat, încă de la naştere, de un surplus calitativ de sunet, miros şi lumină, a fost un personaj care s-a născut undeva în Cadrilaterul de astăzi – pe teritoriul actual al Bulgariei, fost teritoriu al României. Numele primului sâmtem care a beneficiat de un excedent de energie pozitivă rezultată în urma războiului dintre Lumini şi Umbre, a fost Letram.

Letram s-a născut într-un mic regat luciferic condus, pe atunci, de un Primodial al întunericului, undeva prin Cadrilaterul de astăzi şi a murit în apropierea oraşului Sofia, în Bulgaria de astăzi. Aşadar, Letram a fost un strămoş al daco-geţilor de odinioară. Letram nu este totuşi un nume, aşa cum înţelegem noi astăzi, ci mai degrabă o funcţie. În acele vremuri, oamenii erau denumiţi după funcţia pe care o aveau în cadrul regatului luciferic. Funcţia era manifestarea unui principiu.

Organigrama unui regat luciferic presupunea două feluri de ierarhii: prima ierarhie era formată din fiinţele decorporate: Primordialii întunericului cei mari, fiinţele Lorehh şi Dree, oamenii decorporaţi din sămânţa cea rea. Toţi se puteau manifesta fizic, în mod continuu sau doar în anumite perioade de timp, în funcţie de puterea şi de tăria membrilor comunităţii. A doua ierarhie era formată din fiinţele umane întrupate.

În fruntea celei de-a doua ierarhii se afla un „purtător de stindard”, care era echivalentul regelui de astăzi, apoi urmau statul major şi armata, formată din „purtători de sabie”. Ca funcţie, Letram era unul din purtătorii de sabie – era aşadar unul dintre oştenii cei mai apropiaţi ai Primordialului întunericului, un fel de bodyguard. Toţi purtătorii de sabie se numeau, de fapt, Letram sau aveau acest cuvânt în compunerea numelui. Numele complet era Letram, fiul lui… (aici urma numele fie al tatălui de trup, fie al tatălui ramurii genealogice). Acest mod de a desemna o fiinţă umană s-a păstrat mult timp, cel puţin până la sfârşitul evului mediu creştin.

Letram din Cadrilater, personajul despre care este vorba, a fost primul om de pe suprafaţa pământului care a baneficiat de creşterea de energie pozitivă, astfel că a dobândit un potenţial diferit de cel al strămoşilor săi. Fără nici o îndoială, au existat, în mod virtual, nenumăraţi oameni cu potenţialităţi similare, iar ulterior s-au născut din ce în ce mai mulţi oameni care au beneficiat de acest excedent de energie pozitivă, dar Letram a fost primul care şi-a activat potenţialităţile. La maturitate, Letram din Cadrilater a devenit unul dintre cei mai temuţi purtători de sabie din regatul său: nu a fost înfrânt în luptă de nici un oponent. Într-o anumită perioadă a existenţei sale trupeşti, Letram s-a iluminat şi a înţeles adevărul – adevărul cu privire la sine şi cu privire la cosmos. Structura sa aurică a devenit întrucâtva asemănătoare cu cea a unora dintre oamenii prometeici sau a morţilor vii.

Letram a fost primul iluminat din seminţia sâmtemilor; într-un fel, el poate fi considerat a fi strămoşul tuturor iluminaţilor din lumea materială. Trebuie ţinut însă cont de faptul că Letram nu era un luminat, ci un iluminat. Toţi cei care, în ziua de astăzi, se consideră iluminaţi şi luptă împotriva răului cu ajutorul forţei, îl au, ca strămoş absolut, pe Letram. Aflând adevărul, Letram a făcut un lucru nemaivăzut până atunci: fiind purtător de sabie, a pornit, de unul singur, războiul total împotriva forţelor răului. El a fost primul om întrupat care şi-a „ucis” (eliminat din formă), în luptă dreaptă, zeul luciferic – pe acel Primordial al întunericului care stăpânea teritoriul în care locuia tribul său. Legenda spune că, mai întâi, Letram a masacrat garda de corp a Primordialului întunericului. Apoi s-a luptat, faţă în faţă, cu acel Primordial al întunericului, pe care l-a înfrânt. În cele din urmă i-a spulberat trupul de formă umanoidă, în care Primordialul se materializa în cadrul ceremoniilor. Spiritul Primordialului a fost imediat resorbit în Lumea fără formă. După aceea, de unul singur, Letram a alungat fiinţele Lorehh şi Dree din acel teritoriu şi a închis gaura de vierme.

Într-un fel, se poate spune că Letram a fost autorul primei revoluţii sau revolte populare din lumea materială. În cazul său, impulsul de a restabili dreptatea şi adevărul nu a venit din planurile superioare, de la oponenţii transfizici ai răului ori de la Fiii Luminii, ci a fost, în mod exclusiv, rezultatul deciziei personale, pe care a luat-o în inima fiinţei sale.

Până în momentul faptelor de arme ale lui Letram, oponenţii decorporaţi ai răului au acţionat doar prin propria lor putere şi energie: ei spărgeau planurile cuantice folosind energia lor proprie, cu un consum extrem de mare, fără a avea capete de pod în lumea materială. După revolta lui Letram, oponenţii decorporaţi ai răului au putut sparge planurile cuantice şi au pătruns în lumea materială fără a-şi mai folosi excedentul lor de energie. Prin Letram, ei au fost chemaţi în lumea materială după principiul putere mare – putere mică, la fel cum făceau fiinţele luciferice cu supuşii lor.

De-a lungul existenţei sale trupeşti, Letram a pus bazele unei noi filozofii sau concepţii. Această filozofie are la bază existenţa Unicului Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, care creează necontenit şi nu distruge, aşa cum fac cei întunecaţi. Filosofia sa se bazează pe opoziţia neîncetată a binelui contra răului, pe libertatea necondiţionată a tuturor oamenilor, pe dreptul fiinţelor din cosmos de a se bucura de viaţă şi de libertate, fără amestecul periculos al Celui rău în lumea materială, pe eliminarea sclaviei (inclusiv a peceţii luciferice a sclaviei) şi a oricărei forme de aservire, indiferent de domeniu: social, religios, economic sau psihologic. Totodată, filosofia lui Letram are la bază valorile familiei: fiecare bărbat are o contraparte feminină, „coastă” (parte) ruptă din sine, cu care trebuie să formeze o unitate. Orice încercare a altui bărbat sau a altei femei de a sparge din exterior această unitate fundamentală reprezintă o nesocotire a legilor firii. În momentul în care, în lumea materială, un bărbat sau o femeie sparge unitatea unei familii deja constituite, devine identic cu „Cel rău” (îi manifestă caracteristicile în lumea materială), astfel că trebuie distrus fără întârziere.

Letram a plătit scump curajul de a se opune făţiş Celui rău: la apogeul activităţii sale a fost ucis în apropierea oraşului Sofia din Bulgaria de astăzi. Cea care a coordonat asasinarea a fost chiar consoarta sa – soţia sau ţiitoarea. Se spune că a fost chemat de aceasta la fereastră, iar în momentul în care a scos capul, asasinii i-au tăiat gâtul cu sabia. Se mai spune că, după asasinat, i s-a depărtat capul de trup, care au fost îngropate separat. Exista în acea vreme o tradiţie, nu lipsită de o doză de adevăr, care afirma că sâmtemii (oamenii-suflet) care sunt decapitaţi, iar trupurile sunt despărţite definitiv de cap, nu au nici o şansă de a învia la sfârşitul timpului, atunci când va avea loc învierea trupurilor. Această tradiţie se referă doar la oamenii din seminţia sâmtemilor, iar nu la oamenii icon hlisa.

Totuşi, asasinii lui nu au luat (şi nici nu aveau cum să ia în acea perioadă) în considerare evenimentul central al istoriei cosmosului, ce avea să se producă ceva mai târziu: întruparea, răstignirea, moartea şi învierea lui Iisus Hristos, a cărui jertfă pe cruce a constituit premisa învierii viitoare, după Judecata cea mare, a tuturor fiinţelor omeneşti din seminţia sâmtemilor.

Al doilea sâmtem iluminat s-a născut undeva prin Basarabia actuală, iar al treilea a trăit prin Columbia de azi, în America de Sud. Acesta din urmă a fost şi cel mai puternic. Ulterior, numărul sâmtemilor iluminaţi s-a mărit considerabil.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ