KOSMOS (51) IUBIREA „BOLNAVĂ”

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

15 ANI

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

PE DATA DE 8 AUGUST S-AU ÎMPLINIT 15 ANI DE LA APARIŢIA PRIMEI EDIŢII A CĂRŢII “FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” (8 AUG. 2001).

CU OCAZIA ÎMPLINIRII A 15 ANI DE LA APARIŢIA PRIMEI EDIŢII A CĂRŢII ”FORŢĂ CONTRA FORŢĂ”, CARTEA DE DEBUT A CICLULUI, AM DECIS SĂ PREZINT ÎN SERIAL, PE PARCURSUL MAI MULTOR “EPISOADE”, PRINCIPALELE ETAPE ALE ISTORIEI COSMOSULUI, AŞA CUM AU FOST DEZVĂLUITE ÎN RESPECTIVUL CICLU DE CĂRŢI.

NOTĂ

SURSA PRINCIPALĂ A INFORMAŢIILOR PREZENTATE ÎN „KOSMOS” ESTE

CRONICA AKASHA

12

KOSMOS (51)

IUBIREA „BOLNAVĂ”,

FACTORUL DE POTICNIRE

Iubirea „bolnavă” este un factor ce nu a dispărut niciodată, reprezentând piatra de poticnire pentru toţi oamenii întrupaţi. Sensul acestui factor de poticnire a fost explicat ceva mai târziu de către Iisus Hristos, care reproşa Apostolilor Săi, spus în cuvintele veacului nostru, următoarele: cu ce sânteţi voi mai buni decât duşmanii voştri, dacă nu vă iubiţi toţi semenii ? Şi cei răi îşi iubesc familia, copiii, soţia şi pe cei apropiaţi. Cu toate acestea se comportă rău faţă de semenii lor.

Concluzia este una singură: orice iubire care nu are în vedere toţi oamenii, este o iubire „bolnavă”. De aici, imperativul absolut, adresat de Iisus Hristos tuturor oamenilor: iubiţi pe (toţi) semenii voştri ca pe voi înşivă. Altfel va interveni factorul de poticnire: iubirea bolnavă.

Datorită acestui factor de poticnire, oamenii din noile formaţiuni statale conduse de regii cei buni s-au depărtat de directivele oponenţilor transfizici ai răului. De fapt, nici oponenţii transfizici ai răului n-au înţeles, la momentul respectiv, amploarea fenomenului şi nici ce pericol imens reprezintă iubirea bolnavă pentru viaţa socială. Datorită iubirii bolnave, unii oameni din anturajul regilor buni au dorit să se îmbogăţească foarte repede şi să obţină fie mai multă putere politică, fie mai multă glorie – ceea ce, în fond, nu este ceva nou sub soare.

În momentul în care oamenii respectivi – care formau, cel mai adesea, categoria nemulţumiţilor – au emis energiile pharismah întunecate ce prefigurau acţiunile lor greşite, au chemat iarăşi la viaţă pe „Cel rău” (prin reprezentanţii săi: Lorehh, Dree, Primordialii întunecaţi), care nu se mai putea manifesta în temple, de-a lungul razelor de creaţie, ci doar în lumea eterică.

Când un om are ambiţii de îmbogăţire şi de acaparare a puterii politice sau economice prin metode contrare legilor cosmice, emite energii pharismah întunecate, iar „Cel rău”, prin reprezentanţii săi, care se manifestă la nivelul lumii eterice, îl localizează, îl contactează şi apoi, prin intermediul unor Jocuri ale vieţii şi ale morţii, îl „ajută” în îndeplinirea scopurilor sale. Cu timpul, apelând tot mai des la metode contrare Ordinii cosmice, legătura energetică dintre reprezentanţii Celui rău şi omul respectiv se accentuează. Astfel, omul ajunge să manifeste în lumea materială caracteristicile Celui rău. În cele din urmă, reprezentatul Celui rău se calează auric pe omul respectiv, iar omul devine posedat. Posedarea individuală reprezintă ultima formă de manifestare a Celui rău în lumea materială. Posedarea are loc în momentul în care cele două sisteme oscilante deschise şi anume structura aurică a unui om şi structura formei umanoide a reprezentantului Celui rău, dobândesc acealaşi vibraţii şi intră în rezonanţă. Intrând în rezonanţă, ei formează aceeaşi fiinţă şi acţionează la unison. În nici un caz, „Cel rău” nu-l poate obliga pe om să facă ceva împotriva voinţei sale; omul, mai întâi, emite o energie pharismah prin intermediul liberului său arbitru, prin care îl cheamă pe reprezentantul Celui rău. Datorită afluxului energetic primit de la reprezentantul Celui rău, omul continuă cu şi mai mare elan îndeplinirea scopului său: acumularea de bogăţii sau de putere politică – care, cel mai adesea, presupun, ca o condiţie sine qua non, asuprirea semenilor. Fireşte, omul respectiv se comportă foarte bine cu familia sa şi cu apropiaţii săi – este iubitor cu soţia şi blând cu copii săi. Ar fi culmea să nu facă acest lucru. Cel mai adesea, afirmă că actele sale au scopul nobil de a-şi creşte copiii şi a-şi întreţine familia sau clanul. Aceasta poartă numele de „iubire bolnavă”.

Datorită faptului că manifestă caracteristicile Celui rău prin liberul arbitru, omul respectiv devine, la rândul său, rău. El devine, de această dată, răul fizic – dracul fizic. Astfel, răul a pătruns iarăşi din ce în ce mai adânc în lumea materială, iar noua ordine mondială lăsată moştenire de către opozanţii transfizici ai răului s-a clătinat.

Ca o paranteză, se poate spune că acest proces continuă şi în ziua de astăzi, cu aceeaşi intensitate; conceptul de noua ordine mondială nu este atât de nou precum s-ar putea crede la prima vedere. Astăzi i s-a conferit însă un nou înţeles, fiind asociat conceptului de globalizare, ceea ce reprezintă o pervertire periculoasă. Nu trebuie însă uitat faptul că, odinioară, la baza conceptului de noua ordine mondială a stat preluarea puterii totale de către oameni de la zeii întunecaţi şi instaurarea unei democraţii durabile. În ziua de astăzi, nouă ordinea mondială este periclitată în mod permanent de acei oameni – deveniţi dracul fizic – care încalcă legile cosmosului pentru a obţine ilicit ceea ce nu este al lor. Noua ordine mondială nu presupune doar mult trâmbiţata globalizare, care nu reprezintă decât o nouă modalitate prin care o pseudoelită întunecată încearcă să-i domine pe cei mulţi; cei mulţi sunt denumiţi, uneori, prin formula, deloc inspirată, „masa de oameni„. În fond, masa de oameni suntem noi toţi, iar cei ce doresc impunerea globalizării – dracul fizic – nu reprezintă nici măcar 0,1% din totalul populaţiei, chiar dacă în mâinile lor sunt acumulate 99% din bogăţiile lumii.

Aşadar, încă din acele vremuri, „Cel rău” a zădărnicit instaurarea ordinii mondiale dorită de oponenţii transfizici ai răului, prin intermediul acelor oameni care au dorit să se îmbogăţească ori să acapareze puterea politică încălcând Ordinea cosmică. În urma intrigilor conduse eficient de oamenii ce reprezentau răul fizic a apărut trădarea şi apoi crima. A fost suficient ca regele cel bun al unui regat să fie trădat de unul dintre apropiaţii săi şi, apoi, ucis, pentru ca răul să se extindă. În mod firesc, continuitatea domniei şi puterea politică dintr-un regat trebuia să revină succesorului regelui bun, care, la rândul său, trebuia să parcurgă un proces iniţiatic, pentru a deveni apt de a ocupa o astfel de funcţie. Doar astfel se poate realiza propăşirea materială şi spirituală a unei colectivităţi. Acesta a fost, cândva, şi scopul monarhiei de drept divin.

Primul om care a cucerit un regat prin intrigă, trădare şi crimă s-a autoproclamat drept rege. El a luat astfel locul regelui bun şi a devenit primul rege rău. De la primul regat astfel cucerit, intriga, trădarea şi crima s-au extins la cel de-al doilea, apoi la cel de-al treilea şi aşa mai departe. Primul rege rău din istorie şi-a extins apoi dominaţia asupra altor regate, folosind aceleaşi procedee: coruperea unor persoane din anturajului regilor buni, trădarea, totul culminând cu asasinarea acestora. Astfel, treptat, în locul regilor cei buni s-au substituit regii cei răi, care, deveniţi conducători, dorind să apere ceea ce au cucerit, au distrus fizic nu doar pe pretendenţii direcţi la tron, ci şi familiile acestora sau, uneori, chiar şi întregile lor linii genealogice.

 Iarăşi nu este nimic nou sub soare, iar aceste fapte par să reprezinte cheia înţelegerii transformărilor societăţii omeneşti mai mult decât ceea ce se înţelege astăzi prin succesiunea unor moduri de producţie (idee foarte dragă marxiştilor, care au venit la putere prin astfel de procedee, aruncând în ochii oamenilor praful numit succesiunea modurilor de producţie şi victoria proletariatului, pentru a-şi ascunde faptele).

Multe mituri, legende antice şi basme narează astfel de evenimente, care, la prima vedere, par banale, dar în fond reprezintă factorul de la care a început să se clatine totul. Basmul românesc Harap Alb, scris de Ion Creangă, poate fi inclus, fără nici o reţinere, în această categorie. Fiul craiului, cel care, iniţial, nu avea nume, dar care a primit apoi numele iniţiatic Harap Alb, a trebuit să treacă printr-o succesiune de evenimente dramatice pentru a ocupa, de drept, scaunul de domnie al Împăratului Verde. De-a lungul evenimentelor dramatice, Harap Alb a fost nevoit să respingă pretenţiile uzurpatorului luciferic, denumit Spân, care a dorit să-şi însuşească scaunul de domnie al Împăratului Verde prin intrigi, trădare şi crimă. În basmul Harap Alb, binele a învins spre bucuria tuturor copiilor, dar în viaţa reală lucrurile sunt ceva mai complicate. Este de remarcat şi faptul că nenumărate cărţi de beletristică, filme sau piese de teatru narează astfel de istorii ale luptei dintre bine şi rău: eroul pozitiv, regele (conducătorul sau şeful) cel bun al unui regat, stat, imperiu, familie, afacere etc este deposedat de toate drepturile sale legitime prin intrigă, trădare şi crimă, de către reprezentantul uman al Celui rău, care îşi arogă prerogativele acestuia, devenind regele „Cel rău”. Epica multor romane sau filme este centrată în jurul luptei fiului, fiicei sau a celor loiali pentru restabilirea ordinii fireşti, folosind, la rândul lor, forţa.

Problema şi-au pus-o, cu mult timp înainte, şi oponenţii transfizici ai răului şi, înaintea lor, o parte din Primordialii Luminii, care ştiau că folosirea forţei pentru combaterea răului generază un flux al evenimentelor în care nu există câştigători. Folosind forţa, protagoniştii intră în cercul vicios: devin, la rândul lor, „Cel rău”; un rău se substituie altui rău.

Singurul care a reuşită să rămână în afara circuitului nefast a fost Iisus Hristos, care, la rândul său, a fost persecutat, imediat după naştere, de către Irod, care, auzind că s-a născut Regele cel Bun, a dat poruncă să fie ucişi toţi pruncii. Irod, regele „Cel rău”, prefera mai curând distrugerea unor linii genealogice, decât să-şi simtă puterea ameninţată; el însuşi a cucerit puterea politică în acelaşi mod fraudulos, prin intrigă, trădare şi, apoi, prin asasinat. Iisus Hristos a blocat fluxul nefast al evenimentelor prin refuzul de a se opune prin forţă celor care-i voiau pieirea, introducând, pentru prima oară în cosmos, principiul iubirii tuturor semenilor, nu doar a familiei sau a celor apropiaţi.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ