KOSMOS- POPORUL ALES ŞI NAŢIUNEA LUI DUMNEZEU

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

POPORUL ALES ŞI

NAŢIUNEA LUI DUMNEZEU

Aici trebuie să facem o scurtă paranteză şi să analizăm ce înseamnă, în acest context, două noţiuni ultrafolosite şi aproape desacralizate: noţiunea de popor ales şi noţiunea de naţiune a lui Dumnezeu.

Poporul ales este, în contextul veterotestamentar, poporul evreu – ca rezultat al liniilor de descendenţi direcţi ai lui Noe, trecând, desigur, prin Avraam. Totuşi, în contextul strict al celor analizate, noţiunea de popor ales are o semnificaţie uşor diferită. Această semnificaţie nu anulează titulatura respectivă acordată poporului evreu, ci o explică.

Aici trebuie făcută încă o precizare: există, în ziua de astăzi, opinii pro şi contra cu privire la acordarea titulaturii – a calităţii – de popor ales, poporului evreu. Din perspectiva acestei lucrări, opţiunile pro sau contra nu au nici o relevanţă, datorită faptului că nu un om a acordat o astfel de calitate unui popor, ci Dumnezeu. Demersul nostru este acela de a încerca să explicăm contextul acordării acestei titulaturi, iar nu motivaţia, pe care doar Dumnezeu o cunoaşte.

Pentru a înţelege ce înseamnă calitatea de popor ales, trebuie să analizăm contextul general al epocii în care a fost acordată pentru prima oară. Să ne gândim doar că a existat cândva o epocă întunecată, în care răul se aşternuse precum o pâclă deasă deasupra lumii materiale, fapt ce a întristat toate fiinţele luminoase din ceruri. În acele momente, în marea sa înţelepciune, Dumnezeu a cercetat inimile tuturor fiinţelor omeneşti întrupate pe suprafaţa pământului şi nu a găsit decât una singură pe placul Inimii Sale. Toţi ceilalţi oameni fie erau ocupaţi să pună în practică principiile răului, fiind aliaţi cu „Cel rău”, fie erau ocupaţi să lupte, folosind forţa, contra celor întunecaţi. Doar un singur om a fost găsit curat la acea primă strigare a lui Dumnezeu, de cercetare a inimilor.

Dacă Dumnezeu ar fi cercetat inimile oamenilor cu o jumătate de generaţie în urmă sau cu o jumătate de generaţie după acest moment, probabil că ar fi găsit alţi oameni, din alte spaţii geografice, care să răspundă, cu inima, strigării Sale – ar fi putut, de exemplu, să găsească oameni din Egipt, din spaţiul carpato-danubiano-pontic, din Noua Guinee sau din India. Dar, în acel moment, nu exista decât un singur om curat, cu care Dumnezeu putea să dialogheze, de la inimă la inimă. În consecinţă, Dumnezeu a dialogat cu acel om, oferindu-i tot sprijinul Său. Urmaşii acelui om – liniile sale de descendenţi direcţi – au constituit astfel poporul ales. Urmaşii acelui om au fost aleşi de către Dumnezeu, pentru a îndeplini o anumită misiune. Modul în care au îndeplinit-o sau modul în care unii membrii ai poporului evreu s-au comportat cu fraţii lor, este însă o altă problemă, care depăşeşte spaţiul acestei cărţi. Dacă, astăzi, Dumnezeu are răbdare cu ei, aceasta este o problemă ce depăşeşte înţelegerea omenească; de altfel, aceasta nici nu este o problemă omenească.

În concluzie, noţiunea de popor ales se referă la linia genealogică pornită de la acel om găsit curat la prima strigare a lui Dumnezeu, strigare care a presupus, înainte de toate, cercetarea inimii. Mijlocul prin care Dumnezeu cercetează inima tuturor oamenilor este simplu: Dumnezeu întreabă inima şi inima răspunde, înainte ca mintea să poată conştientiza întrebarea. Totul se produce atât de rapid, încât omul nu realizează că s-a petrecut un eveniment deosebit în existenţa sa. Cercetarea inimii presupune emiterea instantanee a unei energii pharismah de către om. Dacă energia pharismah este luminoasă, atunci inima omului este pe placul Inimii lui Dumnezeu.

Cercetarea inimii se realizează mereu şi mereu, la toţi oamenii, fără excepţie. Chiar dacă inima unui om este găsită curată la o cercetare, nu înseamnă că omul respectiv este în afara oricărei căderi în păcat. Este posibil ca inima sa să nu mai fie atât de curată la următoarea cercetare, prilej cu care omul respectiv poate să piardă încrederea şi darurile (ungerile) primite de la Dumnezeu.

Tot astfel s-au desfăşurat lucrurile în cazul poporului evreu. Dumnezeu a cercetat inimile tuturor oamenilor de pe suprafaţa pământului, dar, în acea perioadă, oameni intuitivi existau doar în cadrul poporului evreu. Evreul a cărui inimă a fost găsită plăcută înaintea Inimii lui Dumnezeu, a devenit un ales. La rândul lor, urmaşii săi – linia sa genealogică – au dobândit aceeaşi calitate.

A doua noţiune este cea de naţiune a lui Dumnezeu, care implică cu totul altceva. Prin naţiunea lui Dumnezeu sau poporul lui Dumnezeu (care nu are nimic de-a face cu poporul ales) se înţelege, în sens restrâns, doar acea minoritate care a realizat, pentru prima oară în istorie, legătura de reciprocitate în iubire, de la inimă la inimă, cu Dumnezeu. În sens larg, naţiunea lui Dumnezeu cuprinde, în mod firesc, toţi oamenii, indiferent de popor sau de trib, care îl iubesc, cu inima, pe Dumnezeu.

Toţi oamenii, indiferent de categorie, seminţie, rasă, popor sau de trib, care, de-a lungul vremurilor, l-au iubit pe Dumnezeu şi au respectat, din inimă, Poruncile Sale, formează Naţiunea Sa. Ei sunt cetăţenii lui Dumnezeu.

În mod firesc, aflând-se în relaţie de iubire şi de reciprocitate cu Dumnezeu, minoritatea de intuitivi – care forma doar 3-4 % din totalul poporului ales – a beneficiat de sprijinul Său în toate împrejurările, inclusiv în luptele directe cu cei care li se opuneau.

Dacă oamenii cei răi beneficiau de aportul fiinţelor luciferice, a Primordialilor întunericului, a fiinţelor Lorehh şi Dree, iar dacă oponenţii întrupaţi ai răului beneficiau de aportul celor transfizici – morţii vii, oamenii prometeici etc -, iată că a apărut o minoritate de oameni care a beneficiat de sprijinul direct al lui Dumnezeu.

Într-un fel, se poate spune că fiecare grupare forma o turmă condusă de un păstor. Intervenind în istoria oamenilor, Dumnezeu a avut grijă de turma Sa, al cărei Păstor a devenit în urma cererii oamenilor care-l iubeau (oamenii i-au cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de ei, iar Dumnezeu a acceptat; rezultatul acestei acceptări a fost pecetluit printr-un Legământ).

Datorită faptului că au fost ajutaţi de Dumnezeu, membrii de atunci ai minorităţii intuitivilor s-au înmulţit şi au prosperat, câştigând toate bătăliile în care au fost implicaţi. Spre deosebire de formalişti, care formau grosul poporului evreu de atunci (şi de acum), minoritatea intuitivilor s-a comportat în conformitate cu Poruncile lui Dumnezeu, iubindu-şi toţi semenii fără excepţie, nu doar familia şi pe cei apropiaţi. Intuitivii au pus bazele naţiunii lui Dumnezeu, care nu trebuie confundată cu poporul ales. Acesta a fost motivul pentru care, mai târziu, în naţiunea lui Dumnezeu au pătruns oameni de toate naţionalităţile, indiferent de culoarea pielii, de popor, de seminţie sau de trib.

În sânul poporului ales au existat în mod permanent tensiuni între formalişti şi intuitivi. Treptat, formaliştii au ajuns la putere, iar intuitivii au fost alungaţi la marginea societăţii. Toţi acei intuitivi care au format categoria profeţilor şi a proorocilor, prin care Dumnezeu a vorbit poporului ales (turmei Sale), au fost rapid eliminaţi de pe scena istoriei de către formaliştii care nu doreau să-şi piardă privilegiile. De câte ori apărea vreun profet ori vreun prooroc în vreo piaţă publică, era asasinat degrabă de reprezentanţii formaliştilor, care nu puteau pricepe decât sensul exterior (mental) al cultului şi al Poruncilor lui Dumnezeu.

Prin intermediul intuitivilor au fost construite primele temple materiale (în sens larg: lăcaşuri de cult) ale Luminii. Primul templu al luminii din lumea materială a fost Cortul Închinării, acolo unde se afla Arca Alianţei.

În templele luminii nu domnea nedreptatea, precum în templele celor răi, datorită faptului că terenul pe care erau aşezate a fost curăţat în prealabil de răutatea acestei lumi. În cazul Cortului Închinării, Dumnezeu a curăţat locul respectiv, purificându-l pentru a se putea manifesta acolo în plinătatea Sa.

Începând cu Cortul Închinării şi, apoi, cu Templul lui Solomon, lăcaşurile de cult ale Luminii au dobândit o Linie divină. Ulterior, în era creştină, prin lucrarea lui Iisus Hristos, toate bisericile creştine au dobândit o Linie divină.

Linia divină a unei biserici creştine de astăzi este un canal de lumină, cu diametrul de aproximativ o jumătate de metru, care coboară din cer şi trece prin altar, pentru a se pierde în pământ. Într-un fel, linia divină a unei biserici creştine are aceeaşi funcţionalitate ca şi linia divină a omului; linia divină a omului este ca o rază laser ce coboară, de asemenea, din cer, trece prin creştetul capului şi se pierde în pământ. Actualmente, doar trei categorii de lăcaşuri de cult au linie divină: bisericile creştine de toate tipurile, sinagogile ebraice şi moscheile musulmanilor. Ceea ce înseamnă că în ele se realizează o legătură permanentă cu Unicul Dumnezeu.

Sinagogile şi moscheile au linia divină de culoare argintie, datorită faptului că rugăciunile credincioşilor sunt adresate direct lui Dumnezeu-Tatăl. În schimb, bisericile creştine au linia divină de culoarea aurie – de fapt, un amestec imposibil de descris între culoarea aurie şi culoarea argintie. Culoarea argintie este culoarea lui Dumnezeu Tatăl, iar culoarea aurie este culoarea Fiului – culoarea lui Iisus Hristos.

În perioada imediat anterioară naşterii lui Iisus Hristos, lucrurile au luat o întorsătură dramatică în cadrul poporului evreu. Fariseii, saducheii şi toţi ceilalţi formalişti au câştigat pe toate planurile, chiar şi cu riscul sclaviei (captivitatea babiloniană), iar intuitivii s-au împuţinat.

De facto, Templul lui Solomon a încetat să mai existe cu mult timp înainte de a fi dărâmat. Cu mult timp înaintea naşterii Mântuitorului, Marele Preot al Templului lui Solomon nu mai putea lua contactul direct cu Unicul Dumnezeu, aşa cum se petreceau lucrurile pe timpul lui Solomon sau David – în epoca de glorie a intuitivilor.

Templul lui Solomon devenise o formă goală, lipsită de aportul sacru al Energiei Dumnezeieşti. Era doar un loc unde se făcea negoţ şi se câştigau bani buni, fapt ce, ulterior, l-a indignat pe Iisus Hristos.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ