SĂMÂNŢA DE TATĂ, SĂMÂNŢA DE MAMĂ

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

SĂMÂNŢA DE TATĂ,

SĂMÂNŢA DE MAMĂ

Baza de formare a unei familii adevărate este cununia religioasă, moment în care bărbatul dobândeşte un standard energetic special, acela de soţ şi de cap al familiei. La baza dizarmoniei în familie se află incapacitatea bărbatului, capul familiei de a se comporta precum un Tată. Marele model este Dumnezeu, care este Tată pentru toate fiinţele pe care le-a creat. Deasupra bărbatului, în cadrul unei familii, este doar Dumnezeu. Bărbatul – ca tată al familiei – trebuie să păstreze intact, de-a lungul vieţii, nivelul (standard) energetic de soţ, pentru a asigura continuitatea familiei şi, implicit, bunăstarea ei. Tocmai pentru a-i scădea capului familiei nivelul energetic, Jokerii recurg la Jocurile morţii.

În cazul decesului capului de familie, femeia preia prerogativele bărbatului, devenind capul familiei. Devenind văduvă, femeia intră sub protecţia directă a lui Dumnezeu. Toate văduvele se află sub protecţia directă a lui Dumnezeu. La fel şi orfanii, al căror Tată unic este Dumnezeu. Să-i ferească Dumnezeu pe cei ce doresc să profite în vreun fel, indiferent din ce punct de vedere – material, fianciar, sexual -, de vreo văduvă ori de vreun orfan.

În caz de divorţ, karma rezultată şi răspunderea aparţin doar bărbatului care, indiferent din ce motiv, nu a fost capabil să păstreze continuitatea familiei şi nivelul energetic de soţ, conferit în momentul cununiei religioase. Pentru Ordinea cosmică, este un mare păcat abandonarea familiei, a soţiei/soţului sau a copiilor, indiferent din ce motive şi indiferent dacă de către mamă ori de către tată. Pentru Ordinea cosmosului, care reflectă Voia lui Dumnezeu, la o femeie nu contează decât primul soţ, cel cu care a avut cununia religioasă (Taina Sfântă a Căsătoriei); al doilea sau al treilea soţ nu contează.

Familia, din punctul de vedere al structurii aurei, şi implicit, din punctul de vedere al Ordinii cosmice, implică două aspecte distincte: primul aspect se referă la ceea ce poartă numele de „sămânţa tatălui”, iar al doilea se referă la ceea ce poartă numele de „sămânţa mamei”.

Primul aspect se referă la sămânţa tatălui. Sămânţa tatălui se manifestă printr-o luminiţă la nivelul petei karmice a familiei de la nivelul corpului sufletului – acesta este atributul de tată. Steluţa de tată sau sămânţa tatălui, se transmite fiului doar la moartea tatălui (evident, se transmite doar pe linie masculină). Această transmitere se produce doar în condiţiile în care nu au existat certuri, iar comuniunea tată-fiu a funcţionat în mod continuu – cei doi s-au întâlnit cel puţin o dată pe săptămână. Comuniunea aurică dintre tată şi fiu trebuie întărită prin întâlniri dese (chiar şi după ce fiul se căsătoreşte), prin masa luată împreună cel puţin o dată pe săptămână. Dacă nu există comuniune aurică, atunci capacitatea potenţială de viitor tată se atrofiază la fiu; în consecinţă fiul nu va fi capabil să ia decizii, adică să aleagă, prin emiterea unor energii pharismah, în mod corect, la nivelul propriei sale familii.

Atâta timp cât trăieşte tatăl, iar relaţiile dintre ei sunt bune, fiul nu va avea decât o reflectare a steluţei tatălui în sigiliul său karmic. Fiul care devine tată biologic nu preia funcţiile de cap de familie decât după decesul tatălui său. La orice problemă, fiul trebuie să-şi întrebe tatăl. În ziua de astăzi, toţi fiii reflectă atributul tatălui în mod egal; de 2000 de ani nu mai primează principiul primului născut: toţi fiii sunt egali.

Întreruperea relaţiilor fiului cu părinţii şi, în primul rând cu tatăl, induce la fiu disfuncţii energetice majore la nivelul propriei sale familii. Dacă întrerupe relaţiile cu tatăl, fiul întrerupe lanţul succesiunii calităţii de tată. Dacă relaţiile cu tatăl nu sunt bune, dacă nu intră în comuniune aurică cel puţin o dată pe săptămână, fiul va fi, la rândul său, doar un substitut de tată şi va avea un substitut de familie, de nevastă şi de copil; copilul său nu va putea manifesta atributul respectiv (o va lua de la capăt în viaţa următoare). Dacă va deveni substitut de tată, fiul va avea în locul pixelului luminos de pe pata karmică doar un vârtej întunecat, iar fiul său îl va moşteni. Fiul, ca nou tată rupt de părinţi, va fi la rândul său un tată „orb” – în sensul că nu mai are cunoaşterea continuităţii familiei. Fiii care nu dobândesc steluţa de tată nu reuşesc să se descurce în viaţă, sunt moi şi nu reuşesc să discearnă între bine şi rău. Din păcate, în ziua de astăzi, aceste disfuncţii majore se perpetuează cu intensitate.

Orfanii, dacă îşi pierd tatăl înainte de vreme – la fel ca şi văduvele, care-şi pierd soţul – primesc compensatoriu la nivelul petei karmice a familiei un nou pixel luminos care este cel al lui Dumnezeu. Văduvele primesc, la moartea soţului, pixelul de cap de familie – de tată – chiar dacă se recăsătoresc. De aceea, orfanii şi văduvele sunt permanent sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Al doilea aspect se referă la sămânţa de mamă. Femeia este considerată „strălucirea” bărbatului. Sămânţa tatălui nu se transmite la fiică. La căsătorie, bărbatul reflectă în soţie pixelul său, care devine atributul sau sămânţa de mamă. De aceea, femeile au sămânţa de mamă, care se transmite pe linie feminină, de la mamă la fiică. Atunci când se căsătoreşte, fiica este preluată de soţ, iar ca viitoare mamă preia sămânţa de mamă de la mama ei. Dacă tatăl se desparte de mamă, fiica nu mai poate prelua atributul de mamă şi va fi o mamă substitut (la fel ca în cazul fiului).

Relaţiile dintre soţ şi soţie se înscriu, din punctul de vedere al aurei, precum şi din punctul de vedere al respectării Legilor cosmice – Ordinea cosmică sau Firea Lucrurilor – în acelaşi grafic. Sunt consideraţi soţ-soţie, din punctul de vedere al Ordinei cosmice, doar cei uniţi prin cununia religioasă (Sfânta Taină a Căsătoriei). Cei neuniţi prin Sfânta Taină a Căsătoriei nu sunt familie din punctul de vedere al lui Dumnezeu; sunt doar parteneri – la ei este vorba despre relaţii sociale, care se înscriu în pata karmică a relaţiilor sociale. Nici cei căsătoriţi doar la „Starea civilă” nu contează ca familie; dacă fac căsătoria religioasă după 10 ani, abia atunci contează ca familie.

Ceea ce contează pentru Dumnezeu, Cel care a instituit Ordinea cosmică – este acel „Da” spus de parteneri atunci când se oficiază Sfânta Taină a Căsătoriei. La cununia religioasă se formează aura comună; aceasta se formează mai întâi la bărbat, apoi se reflectă la femeie. Bărbatul reflectă atributul său de potenţial tată (reflectat de la tatăl său) în femeie: atributul se închide în femeie când aceasta spune „Da” în cadrul Tainei Sfinte a Căsătoriei, printr-un „big bang” luminos, din care se formează aura comună – cupola în formă de inimă.

Este evident că în momentul în care unul dintre parteneri nu păstrează „patul curat” şi comite adulter, tot ce s-a spus până la acest punct, se spulberă. Buna vieţuire în cadrul unei familii se perpetuează doar dacă relaţiile sexuale dintre soţi sunt normale.

Mai trebuie reţinut că actul sexual trebuie să se facă doar între organele sexuale. De asemenea, trebuie evitate relaţiile sexuale în răstimpul perioadelor de post.

Pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că bărbatul şi femeia sunt două părţi ale unui întreg, iar la baza relaţiei lor trebuie să stea iubirea. Din punct de vedere auric, iubirea dintre un bărbat şi o femeie se manifestă, înainte de toate, prin ceea ce poartă numele de „transmiterea dorului”. Atunci când iubeşte sincer o femeie, bărbatul îşi trimite mai întâi „dorul”.

„Dorul” nu este o metaforă, ci este o emanaţie aurică a bărbatului – un fel de imagine a sa. În mod ideal, dorul ar trebui să aibă o formă umanoidă cu un aspect uşor diferit de cel fizic al bărbatului care l-a emis („strălucirea strălucirii”). Actualmente, bărbaţii nu mai cunosc ştiinţa foarte înaltă prin care îşi pot forma această imagine numită „dorul”, pe care să o trimită unei femei. De aceea, în ziua de astăzi, un bărbat, în momentul în care iubeşte sincer o femeie nu mai este capabil decât să trimită nişte „fumuri” aurice care învăluie femeia respectivă. Aceste fumuri nu trebuie însă confundate cu acele corzi de lumină care se stabilesc între chakrele corespondente a două persoane de sex opus.

Incapacitatea bărbaţilor de a-şi forma dorul şi a-l transmite la femei, se datorează intrării în joc a aspectelor legate de sexualitate. În momentul în care atenţia bărbatului este atrasă de aspectele sexuale, acesta nu mai este capabil să trimită dorul (cei care au îndoieli cu privire la aceste aspecte trebuie să mediteze la următoarele versuri populare româneşti, folosite uneori şi în muzica populară: „ţi-am trimis aseară dorul” sau „dorul tău mă cheamă”; să fie vorba oare despre vreo metaforă ?).

15

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ