KOSMOS – REGELE IUDEILOR

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

REGELE IUDEILOR

šDeasupra crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos atârna o tăbliţă pe care era scris: Iisus din Nazareth, Regele iudeilor. Formularea conţinută pe această inscripţie nu a fost scrisă de un evreu, ci de un roman, iar acel roman avea o mare stimă pentru Iisus din Nazareth.

Preoţii iudei (care nu trebuie confundaţi cu poporul evreu, care trăia în condiţii de exploatare cruntă), aveau interesul major ca totul să se termine cât mai repede. Ei au fost deranjaţi încă de la început de prezenţa, inoportună pentru ei, a lui Iisus Hristos. Încă de la primele minuni şi vindecări, făcute foarte devreme, în copilărie, preoţii iudei au dorit să scape cât mai repede de un „concurent” pe care-l considerau periculos.

De mai multe secole, cam de la ultimii mari profeţi, preoţii iudei nu mai ascultau de Cuvântul lui Dumnezeu şi nu mai erau în comuniune cu El. Acest fapt a fost confirmat de reacţia lui Iisus Hristos, atunci când a răsturnat mesele negustorilor din Templu. Totul devenise negoţ. De la dispariţia fizică a marilor profeţi, religia iudaică a intrat într-un con de umbră. Preoţii deveniseră uneltele asupririi, iar populaţia – evreii de rând – trăia în cele mai grele condiţii. Preoţii cuceriseră privilegii economice imense, împărţind puterea cu regalitatea. În acest context, pentru preoţime, cucerirea Iudeii de către legiunile romane a reprezentat o catastrofă nu numai din punct de vedere religios, ci mai ales economic. Profiturile obţinute trebuiau împărţite cu puterea ocupantă. În perioada vieţii trupeşti a lui Iisus Hristos, Ierusalimul arăta dezolant. La fel ca şi întreaga Iudee. Vremurile de glorie din timpul Regelui Solomon păliseră. În afara Templului şi a locuinţelor aristocraţiei, care erau curate chiar şi după standardele actuale, casele evreilor de rând erau mizere. La rândul său, poporul evreu arăta prost hrănit. Era o diferenţă imensă între aspectul fizic al aristocraţiei evreieşti sau al ocupanţilor romani, care arătau înfloritor, erau solizi şi bine hrăniţi, şi aspectul fizic al evreilor de rând. Majoritatea evreilor de rând erau slabi, veşnic înfometaţi, aveau veşmintele sărăcăcioase şi mizere. Mulţi dintre ei erau roşi de boli trupeşti. Majoritatea nu aveau decât un singur schimb de veşminte, formate din două, trei piese, iar sandalele erau, cel mai adesea, uzate.

Între evrei şi romani era o duşmănie aprigă, nu numai datorită faptului că unii erau asupriţi, iar ceilalţi asupritori. Romanii nu-i înţelegeau defel pe aristocraţii evrei. Când au cucerit Iudeea, romanii au avut impresia că au pătruns într-un haos total. I-a întâmpinat o mizerie cruntă, pe care n-o mai întâlniseră în nici un teritoriu ocupat. Comparativ cu Iudeea, oamenii din ţinuturile cucerite din romani – inclusiv sclavii – trăiau după standarde relativ înalte.

Romanii erau foarte pragmatici: îi interesa doar profitul – tributul -, dar nu înţelegeau de ce aristocraţia iudaică, susţinută atât de rege cât şi de preoţime, îşi lăsa supuşii într-o astfel de sărăcie lucie. Romanii nu aveau nevoie de sclavi bolnavi, roşi de boli – inclusiv de boli venerice -, de bube oribile şi de diferite beteşuguri. Romanii aveau nevoie de oameni sănătoşi, care să muncească pentru ca tributul să fie trimis la timp împăratului. Pax romana era pragmatică: pentru ca imperiul să prospere, supuşii Împăratului trebuiau să aibă un standard de viaţă adecvat.

Romanii erau mereu la pândă. Nu ştiau ce forme vor îmbrăca intrigile aristocraţiei, revoltele şi răscoalele erau tot mai dese, iar pretenţiile preoţimii iudaice erau adesea neinterpretabile după sistemul de gândire roman. Astfel că, tensiunile dintre ocupanţii romani şi evrei luau formele cele mai neaşteptate.

Pe acest fundal, Iisus Hristos a desfăşurat o vie activitate de-a lungul drumurilor prăfuite ale vechii Palestine, dar nu a întâmpinat vreo opoziţie din partea romanilor. De fapt, de-a lungul întregii Sale existenţe trupeşti, până la procesul în urma căruia a fost crucificat, Iisus Hristos nu a avut de întâmpinat greutăţi din partea romanilor. Nici nu avea de ce.

Romanii – care-l cunoaşteau fie direct, fie din auzite – nutreau o vădită simpatie pentru Iisus Hristos. Prin Puterile Sale Dumnezeişti, Iisus Hristos vindeca orice om care venea la El. Chiar şi cei care doar îl atingeau, erau vindecaţi aproape instantaneu. În prezenţa lui Iisus Hristos, bolile erau vindecate, iar odihna sufletului se înstăpânea peste toţi. Oamenii nu mai simţeau ura şi neputinţa ce le măcina sufletul, nu mai simţeau foamea sau setea, şi îl urmau oriunde. În urma Sa, se formau mulţimi impresionante: fiecare dorea să fie vindecat, să fie tămăduit, să fie iertat, să nu mai resimtă ura feroce pe care o generează foamea. Toţi cei care se apropiau de El, resimţeau o pace sufletească adâncă – pacea adevărată a sufletului. Iisus Hristos îi învăţa pe oameni despre Unicul Dumnezeu şi despre Împărăţia Sa. Oamenilor nu li se mai vorbise nicicând despre astfel de lucruri, mai ales că învăţăturile erau însoţite de trăiri specifice. În prezenţa Sa, totul părea un vis frumos.

Daţi cezarului ce-i al cezarului, le spunea Iisus Hristos celor care-l ascultau, astfel că oamenii care ajungeau în apropierea Sa, nu se mai împotriveau nimănui. Într-un fel, s-ar putea spune că oamenii deveneau nişte sclavi perfecţi pentru asupritorii romani. Mulţi dintre romani aveau robi şi roabe, care fuseseră vindecaţi sau ajutaţi, într-un fel sau altul, de bărbatul înalt, care vorbea şoptit, cu o voce dulce ca mierea, astfel că faima Sa ajunsese până departe.

De aceea, pragmaticii romani au înţeles foarte repede faptul că ceea ce-i învăţa Iisus Hristos pe oameni nu intră în contradicţie cu politica lor. Dimpotrivă. Astfel, au început să-L simpatizeze. Romanilor nu le păsa la cine se roagă cei care-l urmau pe Iisus Hristos, în condiţiile în care, ei înşişi, aveau foarte mulţi zei pe care-i invocau. Atâta timp cât oamenii munceau pentru a-şi plăti tributul şi nu desfăşurau activităţi ostile, nu era nici o problemă. De aceea, romanii spuneau adesea, împreună cu evreii de rând: iată un adevărat Rege al iudeilor. Dacă El ar fi Regele iudeilor, am fi şi noi mai liniştiţi.

Fireşte, Iisus Hristos îşi vedea de activitatea Sa şi nu lua în considerare astfel de vorbe cu iz politic. El a spus, de multe ori, că Împărăţia Sa nu este în lumea aceasta, dar cine mai avea urechi să-l audă în acele vremuri tulburi ?!

Aşadar, problemele n-au venit din partea romanilor, ci din partea preoţilor iudei. După ce a fost prins, Iisus Hristos a fost bătut şi maltratat oribil de către preoţii iudei. Nu romanii l-au maltratat într-atât încât a devenit aproape de nerecunoscut, ci preoţii iudei. După ce L-au bătut cu pumnii, cu palmele, cu lanţurile, cu scuturile, cu mânerul spadelor sau cu funia, atât în seara în care L-au prins, cât şi înainte de a-l prezenta lui Irod, torţionarii au avut parte de o uriaşă surpriză. Această surpriză au avut-o, în special, torţionarii direcţi, care – datorită faptului că erau posedaţi de fiinţele luciferice – aveau cunoaşterea distrugerii trupeşti, adică a afectării iremediabile a organelor trupeşti. Surpriza a venit în momentul în care şi-au dat sema că, aproape peste noapte, rănile Sale tind să se vindece şi să se cicatrizeze. Unii dintre bătăuşi au fugit, speriaţi de moarte de o asemenea întorsătură, alţii au continuat să-l bată în mod bestial, în speranţa distrugerii sale fizice – ceea ce voiau de fapt atât fiinţele luciferice, cât şi cozile lor de topor din lumea materială. Abia după ce şi-au dat seama că nu-l pot distruge fizic, preoţii evrei l-au adus în faţa procuratorului roman, Pilat din Pont, pentru a fi „judecat”.

În prima fază, Pilat nici nu a vrut să audă de aşa ceva. Pilat din Pont avea o uriaşă aversiune împotriva preoţilor evrei care se ucideau între ei şi îşi ucideau supuşii după bunul lor plac, astfel că nici nu a vrut să aibă de-a face cu ei. Pilat era soldat, nu bătăuş, iar soldaţii ucideau din necesitate, în războaiele în care erau trimişi. De altfel, întrebându-şi subordonaţii, Pilat a aflat că Omul care i-a fost adus spre judecare nu a conspirat împotriva romanilor; dimpotrivă, vindeca oamenii prin pieţe şi îi îndemna că dea cezarului ce este al său.

Iisus Hristos a refuzat propunerile venite din partea lui Pilat, care la rândul său, nu înţelegea de ce refuză să se apere sau să facă vreun gest împotriva celor care-i doreau moartea. Mai cu seamă că, datorită bătăilor crunte la care a fost supus din partea acoliţilor preoţilor evrei, dar şi datorită biciurii la care a fost supus de soldaţii romani, Iisus Hristos era plin de răni pe tot corpul. Soldaţilor romani, cu multe bătălii la activ, nu le venea să creadă că Omul acela încă stătea în picioare, dar mai ales, nu le venea să creadă că poate rezista la pierderea unei cantităţi atât de mare de sânge. Nu înţelegeau cum de poate pierde sânge în mod continuu şi cum se refac ţesuturile atât de repede. Un om obişnuit nu ar fi putut rezista unor astfel de suplicii, oricât de solid şi de rezistent ar fi fost.

Pe toată perioada supliciului, Iisus Hristos nu a scos nici un sunet. Nu s-a împotrivit, a răbdat şi a suportat totul fără o şoaptă. Atunci când a fost întrebat, a răspuns Adevărul celor care-L torturau.

Iisus Hristos nu a spus decât Adevărul.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ