KOSMOS – „EU ÎŢI SPUN”

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

„EU ÎŢI SPUN”

Actualmente, în cronica akasha (este vorba despre „Camera cu draperii”, în care clarvăzătorul Eugen Nicoale Gîscă a putut să vadă evenimentele trecutului; folosirea expresiei „cronica akasha” este doar orientativă, fiind mai bine cunoscută), nu există foarte multe imagini cu privire la existenţa trupească a lui Iisus Hristos. Doar cele mai importante episoade ale existenţei Sale pot fi observate de un clarvăzător în cronica akasha – printre care şi răstignirea.

Explicaţia îngerilor din Ierarhia Fiilor Luminii cu privire la acest subiect este următoarea: energia remanentă – sunetul, mirosul şi lumina – a acestor evenimente s-a mutat din cer pe pământ, sub formă de lumină scrisă. Imaginea Cuvântului lui Dumnezeu s-a mutat pe pământ, acolo unde, afirmă ei, rezidă Adevărata Putere. Cu alte cuvinte, pe măsură ce fructele actelor lui Iisus Hristos au încolţit pe pământ, imaginile din cronica akasha s-au estompat. Totuşi, încă mai există suficiente imagini în cronica akasha cu privire la existenţa întrupată a lui Iisus Hristos, ceea ce înseamnă că mai sunt încă multe roade care trebuie să încolţească pe pământ.

De-a lungul întregii sale existenţe întrupate, Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, s-a jertfit pentru întregul cosmos. El a făcut jertfe de sunet, jertfe de miros şi jertfa de lumină.

 Jertfele de sunet au fost predicile. Iisus Hristos a rostit Adevărul, pentru că El însuşi era, este şi va fi Adevărul. Absolut tot ce a rostit Iisus Hristos de-a lungul existenţei Sale a fost adevărat. Jertfele de miros s-au concretizat prin transpunerea imediată (instantanee) a vorbelor Sale în planul material. Ceea ce Iisus Hristos a spus prin sunet (prin Vorbire Adevărată) s-a realizat efectiv în planul material prin activităţile Sale motorii (care constituie faptele din planul material), care corespund mirosului. Ceea ce El spunea ca Vorbire Adevărată se realiza instantaneu, pentru că vorbea însuşi Cuvântul, care este esenţa sunetului din lumea materială. Iisus Hristos a tămăduit doar prin intermediul Cuvântului: Eu îţi spun: „ia patul şi scoală-te”; „învie”; „eşti vindecat” sau „credinţa ta te-a vindecat” etc.

Cea mai înaltă jertfă pe care a făcut-o Dumnezeu făcut om, a fost jertfa de Lumină. Jertfa de lumină nu se poate face în mod eficient de către oameni; ea este atributul exclusiv al lui Dumnezeu, care este Puterea Supremă. Lumina este continuitatea a toate, este efectul văzut al prezentului continuu în care există Fiinţa lui Dumnezeu. De aceea, Iisus Hristos, a treia Persoană a lui Dumnezeu, este Lumina Lumii. Lumina Lumii este continuitatea a toate; doar prin Iubire/Lumină se poate produce continuitatea a tot ce există.

Prin jertfa de Lumină, Iisus Hristos a realizat continuitatea Luminii în lumea materială. Dacă Iisus Hristos poruncea demonilor (fiinţelor Lorehh) să iasă dintr-un om, aceştia nu mai aveau posibilitatea de a intra vreodată înapoi. Omul era ca şi sigilat din acest punct de vedere (fireşte, de-a lungul existenţei sale, acel om putea contacta alte boli – ca efect al activităţii unor demoni Lorehh – , dar nu cea care-i fusese vindecată de Iisus Hristos). Dacă un om era vindecat prin puterea lui Iisus Hristos, putreziciunea nu mai avea nici o şansă să mai revină în acelaşi fel. Aceasta însemna că Iisus Hristos, prin poruncile Sale – Vorbirea Adevărată – realiza o continuitate a Luminii. Dacă nu ar fi existat o astfel de continuitate a Luminii, omul respectiv ar fi fost iarăşi cucerit de aceiaşi demoni.

 Toate actele de vindecare ale lui Iisus Hristos, de la alungarea demonilor din bolnavi şi până la învierea lui Lazăr, poartă numele de lucrări de putere. Toate obiectele atinse de Iisus Hristos au devenit obiecte de putere. Locurile pe unde Iisus Hristos a umblat, au devenit locuri de putere. Cuvintele rostite de El, au devenit cuvinte de putere.

Cea mai înaltă jertfă de lumină pe care a făcut-o Iisus Hristos, a fost însă moartea pe cruce. Prin moartea Sa pe cruce, Lumina a devenit Viaţă pe toată suprafaţa pământului, împregnându-se în tot ce există.

Prin scurgerea sângelui Său pe sol, Viaţa a început să triumfe pe pământ, iar calitatea solului s-a modificat radical, ceea ce oponenţii transfizici ai răului n-au obţinut niciodată şi nici n-ar fi fost posibil să obţină, datorită faptului că nu aveau suficientă putere şi tărie. Pentru oponenţii transfizici ai răului, ca şi pentru vechii preoţi evrei, excedentul de energie obţinută în urma unei jertfe trebuia reactualizat ori de câte ori Ordinea cosmică era perturbată.

Prin jertfa pe cruce a lui Iisus Hristos, oamenii întrupaţi au beneficiat de un excedent masiv de energie luminoasă – de Iubire, de Lumină şi de Viaţă (de sunet, miros şi lumină). Acest excedent de energie durează şi astăzi şi va dura până în clipa în care vor înceta efectele jertfei pe cruce. Efectele jertfei pe cruce se vor perpetua în viitor, dar sunt limitate în timp. În momentul în care vor înceta efectele jertfei pe cruce, va surveni Sfârşitul timpului.

La nivelul cumulului de energie specifică sunetului şi mirosului, oamenii nu erau şi nu sunt chiar atât de deficitari. Ca sunet, la nivel declarativ, oamenii sunt iubitori; ca „predici” ţinute în viaţa de toate zilele, oamenii îşi iubesc familia şi pe cei apropiaţi. Şi ca miros, ca aplicare în practică a ceea ce spun – iubirea declarativă -, oamenii stau încă bine: toţi caută să-i ajute pe cei apropiaţi, să-şi ajute familia, rudele etc. În schimb, oamenii sunt deficitari la capitolul lumină. Oamenii emit lumină bolnavă (cu toate caracteristicile ce derivă din ea, inclusiv urâţirea trupului şi a fizionomiei datorită emiterii de energii pharismah întunecate), datorită faptului că nu-şi iubesc, deopotrivă, toţi semenii. Oamenii luptă neîncetat împotriva semenilor lor, uneori chiar cu scopul declarat de a-şi ajuta familia şi pe cei apropiaţi. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care a fost nevoie de o infuzie imensă de Lumină – care apoi a devenit Viaţă -, provenită de la o fiinţă întrupată în planul material, capabilă să-i iubească pe toţi oamenii, fără deosebire. Această fiinţă care a dăruit Lumina nu putea fi decât Lumina Lumii – Iisus Hristos.

Prin moartea pe cruce a lui Iisus Hristos, Lumina, Iubirea şi Viaţa s-au infuzat, ca o contrapondere la rău, pe tot pământul, pentru a suplini deficitul imens al oamenilor întrupaţi. De aproape 2000 de ani, natura, mediul, solul terestru, structura aurică şi corporală a oamenilor şi a vieţuitoarelor sunt susţinute de Lumina-Iubire devenită Viaţă. Acesta este primul pas spre reîntoarcerea la paradisul dintru începuturi, când creaţia era susţinută, în mod direct, de Lumina lui Dumnezeu (Lumina creaţiei).

Această acţiune a Luminii Lumii este opusă celei prin care, de-a lungul ciclurilor trecute, răul (contralumina sau antilumina) s-a infuzat în natură şi în oameni şi care a culminat cu constituirea acelor pseudo-paradisuri artificiale. Noul Paradis/Rai, ca efect final al acţiunii Luminii Lumii, Iisus Hristos, poartă numele de Împărăţia lui Dumnezeu sau Împărăţia cerurilor.

Împărăţia lui Dumnezeu s-a adăugat structurii globului terestru încă din timpul vieţii fizice a lui Iisus Hristos. Ea este, deocamdată, invizibilă oamenilor întrupaţi, care nu pot percepe decât aspectul mineral al planului cuantic material. De aceea, Iisus Hristos spunea încă din timpul existenţei sale fizice de acum aproape 2000 de ani, că Împărăţia lui Dumnezeu a şi venit, dar că oamenii încă nu o pot observa, deşi este „aici”.

Când planul cuantic mineral nu va mai fi alimentat cu Iubire, Lumină şi Viaţă, aşa cum este în prezent datorită jertfei pe cruce, va înceta să mai existe în forma actuală. Ceea ce se va petrece cu planul cuantic mineral au spus-o deja scrierile sacre ale creştinismului, astfel că nu trebuie să constituie o surpriză prea mare: va începe să ardă în mod continuu. Se va aprinde de la sine şi va arde în veşnicie, aşa cum s-au petrecut cândva lucrurile cu Perferul. Toate fiinţele care nu vor fi apte pentru a pătrunde în Împărăţia lui Dumnezeu, vor arde împreună cu planul cuantic mineral, într-un proces de combustie perpetuă.

Când va înceta efectul jertfei pe cruce, va surveni Sfârşitul Timpului. Totodată, va avea loc Marea Judecată, denumită „de apoi” – Judecata Finală -, care va fi, de fapt, o triere realizată în funcţie de cantitatea de Lumină din strucura aurică a fiecărei fiinţe. Până la Sfârşitul Timpului, toate fiinţele din cosmos trebuie să se salveze – să se mântuiască. Altfel, vor fi prinse în planul cuantic material şi vor arde împreună cu acesta. De aceea, preoţii creştini avertizează în modul cel mai serios, dar fără a fi înţeleşi în totalitate, că oamenii nu trebuie să mai facă răul în lumea materială, pentru că echivalează cu a doua răstignirea lui Iisus Hristos. Ceea ce este extrem de dramatic şi de copleşitor.

Planul cuantic material nici nu trebuia să existe. Materia, aspectul mineral, este doar efectul existenţei şi acţiunii fiinţelor care au ales calea răului şi a întunericului. Ca aspect lipsit de formă, ca energie, Cei întunecaţi au fost azvârliţi în materie, unde au rămas captivi (cristalizaţi); din structura lor energetică răspândită în tot cosmosul, s-a născut planul cuantic material. Materia şi cosmosul material sunt trupul Celor întunecaţi, menţinut în viaţă doar de energiile pharismah ale oamenilor.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ