KOSMOS – ZIUA CEA MAI LUNGĂ

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

ZIUA CEA MAI LUNGĂ

CUTREMUR ÎN CER ŞI PE PĂMÂNT

 Ziua cea mai lungă a umanităţii; miezul zilei. Viaţa pământească a Celui crucificat se încheiase.

S-a sfârşit.

Capul Celui crucificat era căzut în faţă, iar bărbia atinsese pieptul. Barba mică, de aceeaşi culoare cu părul, buzele pline şi nasul drept abia se mai distingeau de la baza crucii pe care suferise supremul supliciu. Părul bogat, castaniu spre blond, era năclăit de sudoare şi sânge; îi acoperea fruntea şi faţa. Ochii căprui, cu sclipiri verzi, deveniseră ficşi. La rădăcina nasului se distingea o umflătură. La mâini şi la picioare, urmele cuielor au lăsat urme înfiorătoare. Cuiele, pur şi simplu, i-au găurit palmele în mod îngrozitor. Fruntea era sfâşiată de nouă cicatrice, provenite de la cununa de spini – patru în dreptul tâmplei, în partea dreaptă, patru în partea din faţă a frunţii. Ultima cicatrice cobora de pe frunte până sub ochiul stâng – ceea ce înseamnă că ochiul stâng a fost afectat aproape total.

Supliciul răstignirii a fost înfricoşător pentru Iisus Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi, care este Iubirea Infinită. Constituţia trupului de carne al lui Iisus Hristos a fost fragilă, iar sensibilitatea Sa a fost mult peste ce îşi poate imagina un om. Durerile au fost amplificate la maximum, datorită sensibilităţii Sale. Supliciul a fost mult prelungit datorită puterii sale. De la Facerea Lumii, nici o altă fiinţă omenească întrupată nu a mai suferit un supliciu atât de înfricoşător. Nici înainte, nici după răstignire, o fiinţă întrupată nu a mai suferit un asemenea supliciu.

În lumea materială, norii negri păreau foarte apropiaţi de pământ – atât de apropiaţi, cum n-au mai fost niciodată. Dădeau impresia că vor să atingă vârful crucii pe care fusese crucificat Iisus Hristos.

S-a sfârşit.

Iisus Hristos cunoscuse, în scurta sa existenţă trupească, în trup de carne, toate nedreptăţile oamenilor, perpetuate de-a lungul ciclurilor cosmice: frigul, foamea, maltratarea, batjocura, uciderea. În momentul în care a survenit moartea pe cruce, s-a făcut cutremur mare, atât pe pământ, cât şi în ceruri. Imediat după săvârşirea din viaţa trupească, Duhul Său a ieşit, ca un abur diafan, din trupul încă atârnat pe cruce. Duhul lui Iisus Hristos – corpul duh de formă umanoidă, cu care se întrupase în lumea materială – avea o minunată culoare argintie. Apoi Duhul Său a coborât încet, de la înălţimea trupului atârnat pe cruce, ca un fulg, pe sol.

Când Duhul lui Iisus Hristos a atins solul, planurile cuantice au fost sparte, iar puhoaiele de îngeri din ierarhia Fiilor Luminii şi de spirite ale naturii (Zaurdarii) s-au revărsat în toate zările. Toţi ca unul, Fiii Luminii şi Zaurdarii, în frunte cu Principii lor conducători, s-au înfăţişat în faţa Crucii pe care Fiul lui Dumnezeu suferise supremul supliciu.

Datorită expansiunii răului în lumea oamenilor, de timpuri şi perioade, Fiii Luminii nu mai coborâseră în număr atât de mare pentru a-i ajuta pe fraţii lor – oamenii. Răutatea oamenilor i-a împiedicat să spargă planurile cuantice, astfel că Fiii Luminii n-au mai avut „capete de pod” în lumea materială. Ei nici măcar nu mai erau în sintonie cu oamenii – nu mai puteau coresponda cu ceea ce deveniseră oamenii în lumea materială.

Imediat după ce Fiii Luminii şi spiritele naturii s-au adunat în faţa Crucii, Iisus Hristos le-a ţinut un lung discurs, în care a explicat tuturor modul în care vor fi eliberaţi oamenii de sub sclavia Celui rău. După ce s-a adresat celor prezenţi, Iisus Hristos a pătruns în iaduri. Datorită radiaţiei formidabile a Duhului Său, tot ce era în iaduri s-a destructurat. Sub influenţa Duhului lui Iisus Hristos, care a acţionat ca un foc purificator, mediul înfricoşător al iadurilor s-a transformat. Mediul iadului în care adăstau oamenii, care erau inerţi şi lipsiţi de conştiinţă, adică mlaştinile urât mirositoare, cioturile de copaci, aburii şi toate celelalte elemente au fost destructurate la contactul cu radiaţia Duhului lui Iisus Hristos. În urma trecerii Duhului Său, peisajul iadurilor s-a recompus de la sine: în locul mlaştinilor şi ţinuturilor dezolante au apărut pomi fructiferi, vegetaţie abundentă, râuri cristaline. Cu fiecare pas pe care Duhul lui Iisus Hristos îl făcea în iaduri, totul renăştea, iar paradisul de odinioară se forma pretutindeni. Minunăţia creaţiei lui Dumnezeu lua locul înfricoşătoarelor peisaje ale iadului. Pe măsură ce Duhul lui Iisus Hristos parcurgea nivelurile suprapuse ale iadului – găurile de vierme – sufletele oamenilor din iaduri, indiferent de generaţie, începeau a lumina, iar amintirea a toate le revenea instantaneu. La contactul cu radiaţa Duhului lui Iisus Hristos, oamenii sclavi din iaduri reveneau la viaţă. La trecerea Sa, lanţurile se rupeau şi cădeau. Apoi, Iisus Hristos a mers în Regatele morţilor vii şi i-a izbăvit pe toţi morţii vii. Revenindu-le amintirea a toate, toţi oamenii sclavi din iaduri şi din Regatul morţilor vii l-au recunoscut atunci pe Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Atunci, instantaneu, doar la contactul cu radiaţia Duhului lui Iisus Hristos, toţi oamenii au cunoscut Adevărul.

Adevărul absolut, pe care l-au cunoscut oamenii salvaţi din iaduri şi din Regatul morţilor vii, se referă la două aspecte esenţiale. Primul aspect se referă la Dumnezeu: Dumnezeu – Creatorul cerului şi al pământului, al celor văzute şi al celor nevăzute – este Unul, dar se manifestă ca trinitate, prin trei Persoane, fără a înceta să fie ceea ce este. Al doilea aspect se referă la om: omul este Preot al lui Dumnezeu Cel Viu, iar nu un sclav, aşa cum l-au făcut să creadă învăţătorii şi zeii întunecaţi – care sunt dumnezei falşi.

Iisus Hristos nu le-a adresat nici un reproş oamenilor din iad. În iad, Iisus Hristos nu a adresat decât trei întrebări. Fiecare întrebare a pus-o de trei ori. Cele trei întrebări au fost puse doar Primordialilor Întunericului (oamenii primordiali din primele două generaţii care s-au aliat cu „Cel rău”), care conduceau iadurile. Fiinţelor luciferice din categoria Dree sau spiritelor naturii din categoria Lorehh, Iisus Hristos nu le-a adresat nici un cuvânt şi nici o privire.

Iată cele trei întrebări adresate oamenilor primordiali din primele două generaţii, care s-au aliat cu „Cel rău”, datorită cărora miliarde de oameni obişnuiţi au ajuns în iaduri:

– Pentru ce ţi-ai întunecat inima ?

– Ce ai făcut cu fraţii tăi mai mici în putere şi tărie, pe care ţi i-am dat să-i ocroteşti ?

– Ce ai făcut cu moştenirea Mea, cu Duhurile Mele Slujitoare (îngerii şi spiritele naturii) şi cu creaţia Mea minunată.

Apoi, adresându-se tot oamenilor primordiali din primele două generaţii care s-au aliat cu „Cel rău”, Iisus Hristos a adăugat:

– Întoarce-te de la nedreptăţile tale şi vei trăi !

Toate aceste întrebări şi îndemnuri au fost puse la singular. Iisus Hristos s-a adresat astfel, în felul său caracteristic, fiecăruia în parte.

În loc să se întoarcă la viaţă şi să fie iertaţi, aşa cum le spusese Iisus Hristos, Primordialii întunericului, împreună cu fiinţele luciferice şi cu spiritele rebele ale naturii – Dree şi Lorehh – au fugit din Faţa Sa şi s-au ascuns în planurile cuantice ale fiinţelor luciferice. Foarte puţini au acceptat iertarea lui Iisus Hristos.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ