KOSMOS – CÂNTAREA CE NOUĂ

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

CÂNTAREA CE NOUĂ

De fapt, încă din momentul întrupării lui Iisus Hristos, s-a iscat nelinişte printre Primordialii întunericului, printre fiinţele luciferice şi printre spiritele rebele ale naturii – Dree şi Lorehh. Unii dintre ei au crezut că s-a întrupat unul din Primordialii Luminii. Au fost şi din cei care au crezut că s-a întrupat Shantiah – primul om. Alţii bănuiau că s-a produs o trădare în rândurile lor şi că s-a întrupat unul din Primordialii întunericului. Alţii au crezut că s-a întrupat un Preot al lui Dumnezeu (un om desăvârşit) despre a cărui existenţă nu ştiau.

Toţi şi-au dat însă seama că fiinţa care se întrupase în lumea materială era mai puternică decât tot ce văzuseră până atunci. Fiinţa care se întrupase avea un corp duh (un duh) de o puritate neîntâlnită până atunci în cosmos – un corp duh pur şi perfect, nemurdărit de păcat. Nu se mai întrupase vreodată o astfel de fiinţă. Cam aşa ar fi trebuit să se prezinte primul om, Shantiah, dacă nu s-ar fi răzvrătit împotriva Poruncilor lui Dumnezeu. Într-un mod relativ asemănător (dar mult mai slabă, desigur) se prezenta structura duhurilor Primordialilor Luminii, din prima generaţie.

Cei întunecaţi – oameni primordiali din primele două generaţii, îngerii răzvrătiţi Dree şi spirite întunecate ale naturii Lorehh – au fost uimiţi şi de faptul că, de la naştere până la moarte, fiinţa perfectă care s-a întrupat în lumea materială – Preotul lui Dumnezeu, aşa cum conveniseră în cele din urmă să o numească – nu a fost ajutată de nici un înger din ierarhia Fiilor Luminii.

În jurul lui Iisus Hristos, de la naştere până la moartea prin răstignire, nu a fost prezent nici un Fiu al Luminii, nici un spirit bun al naturii. Iisus Hristos s-a manifestat în mod autonom, ca Dumnezeu făcut om. Cei întunecaţi erau nedumeriţi, mai ales de titulatura pe care a folosit-o Iisus Hristos, atunci când se referea la Sine: Fiul lui Dumnezeu.

– Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci spune să se facă cutare lucru, să vedem dacă este adevărat, încercau ei să-L ispitească.

Nu pricepeau nici în ruptul capului de ce, având o putere şi o tărie atât de mare, Iisus Hristos nu doreşte să stăpânească, El însuşi, lumea. Nu pricepeau nici de ce o fiinţă cu o asemenea putere şi tărie, nu-i distruge pe ei, pentru a le lua locul.

Cei întunecaţi erau uimiţi, dar şi speriaţi. Ei rupseseră de mult timp contactul cu Dumnezeu şi cu fraţii lor, Fiii Luminii, astfel că nu ştiau ce se mai pregăteşte pe nivelurile luminoase ale cosmosului. Abia după moartea prin răstignire, Cei întunecaţi au înţeles că cel pe care au încercat să-L ispitească în repetate rânduri este a doua Persoană a Sfintei Treimi, Iubirea Nesfârşită, căreia oamenii i-au dat numele Iisus Hristos. De asemenea, Cei întunecaţi nu au înţeles de ce, de-a lungul existenţei sale în lumea materială, Iisus Hristos nu a făcut uz, în sens negativ, de Puterile Sale Dumnezeieşti.

Fiinţele întunecate, amăgite, ele însele, de propriile lor fapte, nu puteau pricepe faptul că, fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos nu-şi poate distruge propria Sa creaţie. Ele nu au înţeles nici faptul că Dumnezeu nu s-a manifestat niciodată ca distrugător al propriei Sale creaţii. Nu au înţeles că Dumnezeu a conferit liberul arbitru tuturor făpturilor create din cosmosul Său. Nu au înţeles că distrugerile succesive, perioadele de nemanifestare şi „ştergerile” (disoluţiile) s-au datorat făpturilor dotate cu liber arbitru, iar nu lui Dumnezeu. Nu au înţeles că, în momentul în care o făptură din cosmos a ales o altă cale decât cea de a fi împreună cu Dumnezeu, nu a fost distrusă, ci i s-a construit un nou plan cuantic, în care să locuiască. Noul plan cuantic nu putea fi decât în acord cu ceea ce a devenit fiinţa respectivă – cu sunetul, mirosul şi culoarea sa. De altfel, nici după răstignire, Iisus Hristos nu a manifestat în sens negativ, Puterile Sale Dumnezeieşti. Nu a dorit să facă acest lucru în Cosmosul Său, în faţa fiinţelor cărora, El Însuşi, le-a conferit liberul arbitru.

Imediat după ce sufletele oamenilor din iad şi din Regatul morţilor vii au început să lumineze şi le-a revenit amintirea a toate, toţi cei salvaţi au adus mulţumiri lui Dumnezeu Fiul, care este Iubirea Nesfârşită. Atunci, chiar în adâncurile iadului, s-a auzit pentru prima dată Cântarea cea nouă.

Cântarea cea nouă a fost compusă chiar atunci de oameni salvaţi din sclavia iadului şi a Regatului morţilor vii. În Cântare era descrisă toată istoria oamenilor, de la începuturi, până la eliberarea din sclavie. Tot atunci, fiind conţinut în Cântare, s-a auzit, spus de oamenii din iad şi din Regatul morţilor vii, formula ce stă la temelia noii lumi: „Facă-se Voia Ta precum în ceruri şi pe pământ„.

Auzind aceste cuvinte, Iisus Hristos i-a întrebat atunci pe oamenii din iad şi din Regatul morţilor vii:

– De ce aţi spus aceste cuvinte ?

Iar ei au răspuns:

– „Pentru că, prin Tine, ni s-au deschis ochii şi am cunoscut Adevărul. Tu eşti Singurul Dumnezeu. Noi suntem mai mulţi decât cei care doresc distrugerea noastră şi a creaţiei Tale. Iată-ne, suntem cu toţii aici. Învaţă-ne ce să facem. De acum înainte vom face după Cuvântul Tău

Această cerere a fost adresată lui Iisus Hristos, la unison, de toţi oamenii din iaduri şi din Regatul morţilor vii – miliarde şi miliarde de fiinţe omeneşti eliberate din sclavie.

Oamenii care, în acel moment, se aflau în lumea materială erau doar o părticică din totalul oamenilor (sub 0,1 %), oamenii din sămânţa cea rea formau o altă minoritate (probabil tot sub 0,1%), astfel încât oamenii din iaduri şi din Regatul morţilor vii formau majoritatea zdrobitoare. Astfel, majoritatea zdrobitoare a oamenilor i-a conferit lui Iisus Hristos autoritatea şi puterea supremă în ceruri şi pe pământ.

Fireşte, ca Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos are Puterea şi Autoritatea Supremă (Dumnezeiască). Dar ca Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos, nu a dorit să-şi folosească Autoritatea şi Puterea Sa Supremă (Dumnezeiescă) pentru a acţiona împotriva celor care aleg răul, prin exercitarea liberului lor arbitru. Dacă Dumnezeu şi-ar fi exercitat Autoritatea şi Puterea Supremă (Dumnezeiescă) totul s-ar fi terminat cu mult timp în urmă, chiar în secunda în care s-a răzvrătit primul înger sau om. Dumnezeu ar fi eliminat tot ce exista, iar apoi ar fi creat un nou cosmos, mult mai frumos, şi toate lucrurile ar fi fost bune înaintea Sa. Dar, în acest caz, ar fi acţionat împotriva naturii Sale – ceea ce este imposibil.

Aşadar, conferind Puterea şi Autoritatea lui Iisus Hristos, majoritatea zdrobitoare a oamenilor s-a pus sub cârmuirea şi ocrotirea Sa. Atunci s-a format Adunarea cea mare.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ