KOSMOS – TRUPUL DE SLAVĂ

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

TUPUL DE SLAVĂ

În cele trei zile cât a stat în iad şi în Regatul morţilor vii, Iisus Hristos S-a manifestat în Duhul său Dumnezeiesc – în corpul Său duh originar, de culoare argintie.

Pe tot parcursul celor trei zile, Duhul lui Iisus Hristos a suferit o transformare semnificativă. În urma luării asupra Sa a tuturor nedreptăţilor suferite de oameni încă de la facerea lumii, Duhul Său a fost acoperit cu o energie care are o culoare asemănătoare metalului topit – culoarea aramei, asemănătoare cu cea a soarelui la răsărit. Acesta a fost prima etapă a formării Trupului de slavă al lui Iisus Hristos. Etapa a doua s-a desfăşurat când Duhul lui Iisus Hristos a revenit, la sfârşitul celor trei zile petrecute în iad, în propriul său mormânt, acolo unde se afla trupul înfăşurat în giulgiu. În mormânt a avut loc marea taină a învierii trupului fizic al lui Iisus Hristos. În mormânt, Corpul Duh Dumnezeiesc al lui Iisus Hristos şi-a reluat trupul, L-a înviat şi s-a manifestat prin intermediul său. În urma simbiozei dintre corpul duh, corpul sufletului şi trupul fizic, s-a format Trupul de slavă al lui Iisus Hristos.

Fiind alcătuit pe baza corpului fizic înviat al lui Iisus Hristos, se poate spune că Trupul de slavă este material. De fapt, Dumnezeirea este prezentă atât în trupul fizic, cât şi în Duhul lui Iisus Hristos. Cu toate că este material, Trupul de slavă al lui Iisus Hristos este invizibil percepţiei oamenilor; el este format dintr-o materie ce are la bază o energie diferită de cea care susţine lumea materială. Tot în momentul formării depline a Trupului de Slavă, s-a deschis planul cuantic personal al Sufletului lui Iisus Hristos, acolo unde oamenii pot pătrunde în timpul somnului, cu propriul lor corp sufletesc. În timpul somnului, oamenii pot pătrunde, pentru o perioadă destul de scurtă de timp – în jur de un minut – în planul cuantic personal al Sufletului lui Iisus Hristos. Acolo îl pot vedea direct pe Iisus Hristos, după cum se pot întâlni cu semeni de-ai lor, care se află în aceeaşi stare de somn.

Din momentul învierii, Trupul de slavă al lui Iisus Hristos s-a acoperit cu toţi oamenii din Terra aurica – trecuţi, prezenţi şi viitori. Într-un fel, se poate spune că sufletele tuturor oamenilor s-au proiectat energetic (holografic) la nivelul Trupului de slavă al lui Iisus Hristos. Din momentul în care sufletele oamenilor s-au proiectat energetic la nivelul Trupului de slavă, Iisus Hristos a devenit Domnul sufletelor din Terra aurica. De 2000 de ani, când se naşte sau moare fizic un om, el se naşte şi moare întru Hristos. Astfel, Iisus Hristos a luat asupra Sa păcatele oamenilor.

Ca proiecţie la nivelul Trupului de slavă, fiecare om este reprezentat printr-o steluţă. Unii oameni s-au proiectat energetic în zona picioarelor, alţii s-au proiectat în zona brâului, alţii – mult mai puţini – în partea superioară. Cele trei zone ale Trupului de Slavă în care oamenii s-au proiectat energetic corespund neiniţiaţilor, mângâietorilor şi luptătorilor (cei care acţionează în lumea materială, în sensul valorilor creştine). Neiniţiaţii sunt reprezentaţi prin culoarea metalului topit; locul lor este în zona inferioară a Trupului de slavă. Mângâietorii sunt reprezentaţi în zona trunchiului şi a brâului, iar luptătorii în zona superioară a Trupului de Slavă.

La început, imediat după înviere, Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos era acoperit aproape integral cu o peliculă energetică de culoarea metalului topit – reprezentarea holografică a tuturor sufletelor de oameni, care, în acel moment, erau neiniţiaţi. În primele secole creştine, din acest punct de vedere, toţi oamenii erau neiniţiaţi.

După aproximativ 500 de ani, sufletele oamenilor s-au transformat, datorită faptului că au pătruns în mod repetat, în timpul somnului, în Lumea Sufletului lui Iisus Hristos – în planul Său cuantic sufletesc -, şi în Adunarea cea mare. De fapt, pătrunzând în Adunarea cea mare, oamenii au parte de o nouă formă de iniţiere; această iniţiere se face individualizat, cu fiecare om în parte, personal, de către Iisus Hristos.

În urma iniţierii treptate a oamenilor, s-au format celelalte două categorii: mângâietorii şi luptătorii. Datorită înmulţirii mângâietorilor şi a luptătorilor, partea superioară a Trupului de slavă a dobândit treptat culoarea argintie, asemănându-se oarecum cu culoarea originară pe care o avea Duhul lui Iisus Hristos înainte de coborârea în iad.

Ultima transformare cromatică a Trupului de slavă s-a produs în jurul anului 1900. Actualmente, Trupul de slavă al lui Iisus Hristos emite două luminozităţi distincte: în partea inferioară a trupului emite o luminozitate de culoarea metalului topit, iar în partea superioară emite o luminozitate argintie. De la depărtare, cele două luminozităţi formează culoarea aurie, asemănătoare cu flacăra unei lumânări. Toţi oamenii care, de-a lungul secolelor, l-au recunoscut pe Iisus Hristos ca Domn şi care şi-au proiectat sufletul propriu în Trupul Său de slavă, formează Adunarea cea mare a Sufletului lui Iisus Hristos.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ