KOSMOS – REDESCHIDEREA PORŢII ALFA

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

REDESCHIDEREA PORŢII ALFA

Al cincilea efect important al jertfei a constat în deschiderea, după o lungă perioadă de timp, a Porţii Alfa, prin care au început să pătrundă, direct din Lumea fără formă, spirite omeneşti pure (iconi). După cum a fost menţionat, Poarta Alfa, prin care pot pătrunde în cosmos spirite omeneşti pure (iconi) provenite din Lumea fără formă, s-a închis automat la începutul ciclului al patrulea, în momentul în care oamenii întrupaţi au început să emită energii pharismah întunecate. Ca efect al jertfei pe cruce a lui Iisus Hristos, Poarta Alfa s-a deschis iarăşi, astfel că, din acel moment, au început să pătrundă noi spirite pure (iconi) provenite din Lumea fără formă. Deşi, teoretic, Poarta Alfa s-a deschis imediat după învierea lui Iisus Hristos, procesul întrupării spiritelor pure a început să se intensifice abia în jurul anului 1900.

Cu spiritele pure, iconii, provenite din lumea fără formă, lucrurile sunt încă şi mai complexe decât în cazul oamenilor icon hlisa din generaţiile anterioare. De fapt, sunt chiar complicate. Iconii, spiritele pure, nu au cunoştinţă de ceea ce s-a petrecut de-a lungul istoriei dramatice şi agitate a celor patru cicluri. Ele nu au nimic de-a face cu trecutul semenilor lor denumiţi icon hlisa, pe care nu-l pot înţelege (de altfel, nici sâmtemii nu au nimic de-a face cu trecutul oamenilor icon hlisa). De asemenea, spiritele pure nu au nimic în comun cu răul, pe care nu-l înţeleg, după cum nu-i pot înţelege pe cei care-l manifestă.

După jertfa pe cruce a lui Iisus Hristos, spiritele pure provenite direct din Lumea fără formă, nu mai primesc corpuri duh, precum s-au petrecut lucrurile în cazul oamenilor icon hlisa din generaţiile anterioare. Fiind spirite pure, iconii se întrupează direct în lumea materială, iar în momentul naşterii dobândesc corpuri sufleteşti (suflete). Pur şi simplu, la naştere, aceste fiinţe se prezintă sub forma unor spirite pure, care iau în primire corpuri sufleteşti ce îndeplinesc acelaşi rol ca şi corpul duh (oarecum asemănător ca în cazul sâmtemilor).

O altă caracteristică definitorie este aceea că, după întrupare, fiinţele omeneşti din această categorie aparte nu dobândesc structuri aurice exterioare: corp emoţional, astral, mental etc. Nu au de ce să aibă ceea ce doar oamenii cu un trecut îndelungat pot avea. Structurile aurice derivate – corpul astral, corpul emoţional şi corpul mental – au apărut, pentru prima oară, în ciclul al treilea, în urma asocierii oamenilor cu fiinţele Lorehh eterice, cu fiinţele Lorehh sexuale şi cu fiinţele Dree. Neavând trecut, aceste fiinţe nu pot avea astfel de structuri aurice, nici măcar într-o formă incipientă (ca matrice).

Astfel de oameni lipsiţi de corp emoţional, de corp astral şi de corp mental sunt altceva decât oamenii din seminţiile icon hlisa. Ca termen de comparaţie, oamenii despre care este vorba se aseamănă întrucâtva cu acei Primordiali ai Luminii, care nu s-au revoltat niciodată împotriva Ordinii cosmice. Deocamdată, spiritele pure, provenite din Lumea fără formă, nu pot trăi prea mult în lumea materială. Majoritatea dintre ele mor înainte de a împlini câteva săptămâni de viaţă. Ceea ce, pentru toţi ceilalţi oameni icon hlisa (oameni-spirite), proveniţi fie din iaduri, fie din astral, este extrem de avantajos. Fireşte, această apreciere este surprinzătoare, chiar crudă. Explicată corespunzător, este însă logică.

Oamenii nu sunt izolaţi. Toţi oamenii formează un uriaş organism spiritual, cu miliarde şi miliarde de celule. Dacă i-am pune la socoteală şi pe ceilalţi „cetăţeni ai cosmosului” – îngerii şi spiritele naturii – , atunci dimensiunile colosale ale acestui organism cosmic, creaţie a lui Dumnezeu Unicul, ar fi copleşitoare. Ce se întâmplă totuşi în cazul în care una dintre celulele acestui organism spiritual al cosmosului se îmbolnăveşte ? Răspunsul este la îndemâna oricui: dacă nu este vindecată la timp, le îmbolnăveşte pe celalalte. Aşa s-a întâmplat cu o parte din oamenii icon hlisa, din îngeri şi din spiritele naturii, care, răzvrătindu-se, din luminoşi au devenit întunecaţi, îmbolnăvindu-se unii pe alţii. Pentru cei luminoşi nu este nici o problemă: au rămas la fel, dar s-au disociat de cei răzvrătiţi, pentru a nu fi, la rândul lor, contaminaţi. În schimb, cei întunecaţi – celulele bolnave, care s-au îmbolnăvit una de la alta -, s-au separat, formând un „regat” independent. Ultimul avatar, în spaţiu şi timp, al acestui regat independent este planul cuantic material, care este format chiar din emisiile energetice ale celor întunecaţi.

Ce se întâmplă însă în momentul în care, în cadrul acestui regat independent al întunericului şi al organismului spiritual aferent format din oameni, îngeri şi spirite ale naturii care s-au răzvrătit, este infuzată o celulă luminoasă ? Răspunsul este iarăşi la îndemâna oricui: acea celulă este expulzată cât mai rapid, pentru a nu-i vindeca (lumina sau ilumina) pe cei întunecaţi. Drept urmare, ori de câte ori a apărut un profet – sau chiar în cazul lui Iisus Hristos -, răspunsul imensului organism întunecat a fost prompt: eliminarea din regat. Cu profeţii, cei întunecaţi au scos-o până la urmă la capăt, dar nu şi cu Iisus Hristos.

Deşi a venit pe la periferie, prin „steaua magilor”, Iisus Hristos a devenit Centrul universului. Ca Centru al universului şi ca Stăpân al Timpului, Iisus Hristos exercită o atracţie pentru toate fiinţele din cosmos. Ca Putere Supremă, Iisus Hristos îi atrage pe toţi către Sine. Totuşi, El exercită această atracţie în mod moderat – nici prea rapid, dar nici prea lent. Dacă atracţia ar fi prea lentă, nu s-ar produce efectele scontate. Dacă atracţia ar fi prea rapidă, atunci, într-un răstimp foarte scurt, doar câţiva oameni întrupaţi ar deveni capabili, în planul material, să atingă desăvârşirea, să se ilumineze (sau să se lumineze) şi să se mântuiască. Acea minoritate de oameni luminaţi ar emite energii pharismah contrare celor emise de restul oamenilor, iar aceste energii ar fi extrem de puternice. Doar câţiva oameni întrupaţi în lumea materială, care ar emite în mod continuu energii pharismah luminoase, ar contrabalansa răul din lume.

În acest din urmă caz, s-ar bloca totul în planul cuantic material. Procesul ar fi întrucâtva identic cu cel desfăşurat imediat după potop, când toate porţile de acces în planul cuantic material s-au blocat. După potop, oamenii care, pe atunci, se aflau în haos n-au mai fost capabili să se întrupeze. Datorită acelui blocaj, a apărut seminţia sâmtemilor. Tot astfel s-ar desfăşura lucrurile şi în cazul emiterii unor energii pharismah luminoase de către o minoritate. Totul s-ar bloca. Oamenii din astral nu s-ar mai putea întrupa în planul cuantic material, după cum nu s-ar mai putea întrupa nici cei din haos sau din iaduri, ceea ce ar fi o imensă catastrofă. Toţi oamenii decorporaţi ar rămâne într-un statu quo perpetuu, în aceeaşi poziţie existenţială în care au fost surprinşi.

Nici pentru oamenii din lumea materială lucrurile n-ar fi convenabile. Dimpotrivă. Prin puterea lor, oamenii (i)luminaţi din seminţia iconilor ar atrage în mod instantaneu pe toţi semenii relativ compatibili cu ei. Dacă am clasifica oamenii de la 1 la 100 pe o scală imaginară a desăvârşirii personale, am spune că numărul 1 corespunde unui om întrupat direct din iad sau din haos, iar numărul 100 corespunde (i)luminării, eliberării sau mântuirii. Dacă ar exista măcar 0,1 % oameni care au atins, în planul cuantic material, gradaţia cu numărul 100, ei ar avea puterea să contrabalanseze răul produs de ceilalaţi (ar contrabalansa emisiile de energii pharismah negative, prin emiterea propriilor energii pharismah luminoase). Oamenii cât de cât compatibili cu cei iluminaţi, care ar corespunde gradaţiilor cuprinse între 70 şi 90, nu ar depăşi, nici ei, mai mult de 2-3% din populaţie – iar în acest caz suntem foarte darnici cu estimarea. Restul de 96-97% din populaţie, fie oameni icon hlisa, fie sâmtemi, ar rămâne în afara procesului. Acea minoritate de maximum 3% de oameni ar fi salvată (mântuită) la Sfârşitul Timpului, dar totul în jurul ei s-ar transforma într-un imens rug: totul în jur, mediu şi fiinţe, s-ar aprinde instantaneu şi ar arde întru eternitate. În acest caz nefericit, toate celulele bolnave ar fi extirpate printr-un foc necruţător. Restul de 96-97% din populaţia de oameni întrupaţi – celulele bolnave – ar rămâne captivă în materie şi ar arde o dată cu aceasta. Nici spiritul, nici corpul duh nu au puterea de a ieşi singure din materie, datorită faptului că sunt prizoniere într-o carapace mult mai densă: trupul fizic. Spiritul şi corpul duh ar fi astfel condamnate să rămână prizoniere în carapacea formată din materie, resimţind chinurile veşnice.

Acesta este, de fapt, motivul pentru care trebuie evitată cu desăvârşire orice modificare, cât de mică, a echilibrului dintre lumină şi întuneric din lumea materială, înainte de a se fi împlinit sorocul. Acesta este şi motivul pentru care Dumnezeu nu s-a manifestat decât într-un mod limitat în lumea materială. În lumea eterică se spune că, în momentul în care Dumnezeu în Plinătatea Sa Dumnezeiască a apărut în faţa lui Moise, muntele Sinai era în flăcări (Textul veterotestamentar spune că Muntele Sinai fumega, iar acest aspect trebuie înţeles ad litteram, nu simbolic sau metaforic). Se spune că, în acele momente, contactul Augustei Prezenţe a lui Dumnezeu – Slava lui Dumnezeu – cu planul cuantic material a fost atenuat de mai multe cercuri de Îngeri ai Puterii, care aveau rolul de a absorbi Puterea generată de Slava lui Dumnezeu. Ei au înconjurat muntele, formând mai multe cercuri concentrice, pentru ca mediul să nu fie afectat de Augusta Prezenţă a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu, ca Plinătate, şi-ar fi exercitat Atributele Sale Dumnezeieşti direct în planul cuantic material, nu numai muntele Sinai ar fi fumegat, ci şi întregul cosmos material, până la ultima stea de pe firmament.

Şi în cazul lui Iisus Hristos s-a petrecut acelaşi fenomen. Înainte de întrupare, Iisus Hristos şi-a lăsat Veşmântul de Lumină în ceruri. Steaua magilor era doar o poartă, dar lumina ce radia, fiind vizibilă de pe pământ, era chiar Veşmântul de Lumină al lui Iisus Hristos (Slava Sa), lăsat în cer. Iisus Hristos este a doua Persoană a Sfintei Treimi – Iubirea nesfârşită -, iar Slava Sa este extrem de puternică. După înviere, Iisus Hristos şi-a preluat iarăşi Veşmântul de Lumină.

Actualmente, efectele pe care Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos l-ar putea avea asupra celulelor bolnave din cosmos (oameni, îngeri, spirite ale naturii din categoria celor întunecaţi) sunt atenuate tot de Îngerii Puterii, care se îngrijesc ca nici un om să nu intre în contact auric, direct, cu El. Doar cei purificaţi se pot considera norocoşi dacă pot sta la o distanţă convenabilă, în faţa Sa. Acesta este de altfel şi motivul pentru care Iisus Hristos nu şi-a exercitat, încă de la început, Atributele Sale Dumnezeieşti în lumea materială. Dacă le-ar fi exercitat chiar şi într-o proporţie foarte redusă, planul cuantic material şi-ar fi încheiat existenţa printr-un foc nimicitor. Acesta este şi motivul pentru care una din întrebările fundamentale ale oamenilor nu şi-a găsit un răspuns cât de cât convenabil: de ce Dumnezeu nu vine în lume să eradicheze, o dată pentru totdeauna, răul din lume ?

Un răspuns cât de cât comprehensibil la această întrebare poate fi sintetizat şi astfel: dacă Dumnezeu în Plinătatea Sa ar veni, dintr-o dată, în cosmosul material, care este un regat al întunericului (materia este formată din emisiile cristalizate ale celor întunecaţi, de-a lungul razelor de creaţie), acesta s-ar aprinde de la sine. Acest fenomen se va produce doar la Sfârşitul Timpului, când efectele jertfei pe cruce vor fi încetat şi se va face departajarea între cei buni (cei aleşi, care vor primi veşminte noi) şi cei răi, în urma Judecăţii (de apoi). Acesta este destinul final al materiei şi al aspectului mineral al cosmosului. Toţi cei întunecaţi care nu se vor fi salvat până în acel moment, vor rămâne captivi în imperiul materiei, care va arde în mod perpetuu.

Tocmai pentru a preântâmpina un asemenea fenomen, Iisus Hristos exercită, în mod continuu, o acţiune moderată, nici prea puternică, dar nici prea slabă; doar astfel poate permite tuturor fiinţelor din cosmos să-L urmeze, El fiind ultima salvare şi ultimul refugiu. Prin această acţiune de smulgere din captivitatea Celui rău a cât mai multor suflete, acel procent al aleşilor, care actualmente nu depăşeşte 2-3 %, se va mări considerabil, până ce va ajunge la minimum 51 % din totalul populaţiei din cosmos (procentul celor aleşi va fi mult mai mare, dar abia de la limita de 51 % va începe să se schimbe radical peisajul acestei lumi). Nu Iisus Hristos va aduce focul distrugător de la Sfârşitul Timpului. Iisus Hristos nu poate aduce distrugerea, datorită faptului că El este Dumnezeu. El este continuitatea a toate şi Iubirea nesfârşită. Incendiul de la Sfârşitul Timpului va fi doar un efect secundar al amplificării procentajului de lumină din cosmos. Creşterea procentajului de lumină nu se poate realiza decât prin intermediul oamenilor. Cei peste 51% din oameni deveniţi „aleşi” (luminoşi; care vor primi veşminte noi), vor emite, cu de la ei putere, o lumină ce nu va mai putea fi suportată de structurile materiei, care este întuneric cristalizat. Exemplul cel mai bun pentru a ilustra un astfel de fenomen se află în lumea materială. Dacă ţinem un vreasc sub bătaia razelor Soarelui de amiază, nu se va întâmpla nimic. Cel mult, vreascul se va usca şi mai mult. Când, însă, este folosită o lupă, care va focaliza lumina Soarelui, vreascul va fi incendiat extrem de rapid. În cazul nostru, oamenii se vor comporta ca nişte lupe. Cantitatea de lumină va fi atât de mare, încât întunericul nu o va putea suporta şi nici cuprinde. Sau, după cum stă scris în Evanghelia după Ioan, Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-o poate cuprinde.

Când întunericul nu va mai suporta cantitatea imensă de lumină ce se va prăvăli din înalturi, se va aprinde şi va arde în veşnicie. Şi tot ce este făcut din întuneric va fi cuprins de vâlvătăile acelui foc straniu, care nu trebuie confundat cu focul material, care arde doar atâta timp cât este alimentat. Acesta este motivul pentru care spiritele pure pătrunse prin Poarta alfa, care se întrupează actualmente, nu trăiesc prea mult şi nici nu este necesar să trăiască deocamdată în lumea materială. Dacă mai multe astfel de spirite ar rămâne în lumea materială, ar bloca întregul proces al mântuirii. Noi, toţi, ceilalţi oameni (pentru că toţi suntem în aceeaşi barcă), am rămâne blocaţi pe unde am apuca: fie în iaduri, fie în astral, fie în planul cuantic material. Cel mai trist ar fi pentru cei care vor fi surprinşi în planul cuantic material, care vor arde împreună cu acesta.

Acesta este, în sfârşit, motivul pentru care Primordialii Luminii, care s-au manifestat la începutul ciclului, refuză să se mai implice în planul cuantic material şi aşteaptă derularea procesului mântuirii sub conducerea atentă a lui Iisus Hristos. Dacă Primordialii Luminii s-ar fi amestecat cu oamenii întrupaţi, atunci ar fi format un pol al luminii foarte puternic, care ar fi contrabalansat întunericul, dar cu efecte nedorite.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ