ÎNGERUL OCROTITOR AL POPORULUI ROMÂN (2)

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

ÎNGERUL VEGHETOR

AL POPORULUI ROMÂN

(2)

– MADE IN ROMÂNIA –

Îngerul Ocrotitor al Poporului Român nu se manifestă într-o formă umanoidă în lumea eterică, deci nu poate fi cunoscut sub o anumită înfăţişare, precum alte fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii. Îngerul Ocrotitor alPoporului Român se manifestă în lumea eterică doar sub forma unui imens vârtej de energie – o energie turbionară de peste 20 de metri înălţime şi aproximativ 2 metri diametru; manifestarea sa este asemănătoare descrierilor Vechiului Testament, care amintea despre exodul evreilor prin deşert conduşi de un stâlp de lumină orbitoare; în cazul exodului evreilor, aşa cum specifică scrierile sacre ale creştinismului, stâlpul de lumină era manifestarea directă a lui Dumnezeu.

Conştiinţa Îngerului Ocrotitor alPoporului Român este de neconceput pentru o minte omenească, iar fiinţa sa aurică cuprinde întregul teritoriu ocupat de acel popor, într-un mod pe care nici cea mai bogată fantezie nu-l poate concepe.

Atunci când se manifestă în lumea eterică, Îngerul Ocrotitor al Poporului Român pare a se forma din toate elementele naturii: din pământ, aer, foc, apă. Pare că elementele naturale aflate pe o rază de o sută de metri în jurul observatorului sunt aspirate de o forţă enormă, ca un veritabil ciclon. Totuşi, nu este vorba despre o forţă a naturii, ci doar despre manifestarea unui Înger foarte puternic, care emană o iubire fără seamăn, la fel cum emană şi celelalte fiinţe îngereşti. Conştiinţa sa cuprinde tot ce se petrece în zona sa de reşedinţă, în teritoriul peste care domneşte. Evident, Îngerul Ocrotitor al Poporului Român (sau, după cum este denumit uneori, Prinţul  Poporului Român) nu este o “emanaţie” a ceea ce există la nivel material, după cum se afirmă, uneori, astăzi.

Îngerul Ocrotitor al Poporului Român are în posesiune aurică o anumită zonă strict delimitată geografic. Când se vorbeşte despre arealul unui popor, nu trebuie să se înţeleagă doar cadrul geografic delimitat de frontierele politico-administrative existente într-un moment istoric, ci despre arealul spiritual delimitat de fiinţa aurică a Prinţul Poporului Român, care a fost conferit la începuturi de însuşi Dumnezeu.

Îngerul Ocrotitor alPoporului Român poartă numele IŞŞHION, cuvânt format din IŞŞ, care este denumirea lui Dumnezeu în limba îngerilor, care se foloseşte în lumea eterică şi particula H-ION, care  înseamnă Cel Dintâi.

După cum se poate remarca, numele Îngerului Ocrotitor al Poporului Român desemnează cum nu se poate mai clar caracteristica sa principală: IŞŞHION este de fapt Reprezentantul lui Dumnezeu, Cel Dintâi sau Înainte Stătătorul peste Neamul Românilor şi peste teritoriul pe care aceştia îl ocupă.

Graniţele spirituale ale României nu corespund graniţelor administrativ-politice de astăzi. Dacă am avea în vedere vechiul regat al lui Burebista, am avea o idee mai clară cu privire la acest subiect. Chiar şi înaintea lui Burebista a existat un regat puternic cu nucleul în Munţii Carpaţi; acest regat se întindea din Câmpia Pannoniei, de la sud de Dunăre până dincolo de Tisa; de la nordul Mării Negre, până la Munţii Caucaz. Tot acest spaţiu este delimitat auric de către Îngerul Ocrotitor al Poporului Român: IŞŞHION.

Îngerul Ocrotitor al Poporului Român are în “jurisdicţie” arealul vital al Poporului Român, obcina, cum se spune. IŞŞHION cuprinde în sine tot ce ţine de Poporul Român.

Poporul Român – fiecare Român în parte -, trăieşte în aura circumscrisă de fiinţa Spiritului Poporului precum peştele într-un acvariu.

Îngerul Ocrotitor este reprezentat în lumea eterică de o fiinţă omenească decorporată, care îndeplineşte anumite activităţi legate de existenţa poporului respectiv. Reprezentantul uman al Prinţului Poporului Român, IŞŞHION, este aşadar o fiinţă omenească care a trăit cândva în lumea materială; este aşadar un duh decorporat de om.

Nu cunoaştem numele real al Reprezentantului Prinţului Poporului Român, dar îl putem desemna printr-o expresie folosită de el însuşi în lumea eterică: Ioh – în traducere, Stăpân sau Domn. În general, în limba îngerilor se foloseşte foarte des consoana “h”, dar se rosteşte foarte moale, astfel că numele Io pare să se încadreze perfect atât în limba îngerilor, cât şi în limba română.

Ca duh (corp duh), Ioh are o înfăţişare impozantă: un bărbat vânjos, înalt de aproape 1, 90 metri, ochii albaştri-azur, părul alb-argintiu; este îmbrăcat într-o robă albă, cu fireturi aurii şi cu modele populare româneşti imprimate pe mâneci. Ioh, reprezentantul uman al Îngerului Ocrotitor al Poporului Român, îndeplineşte  activităţi specifice ce privesc Poporul Român. Ioh este prezent la toate evenimentele importante şi la ceremoniile ce ţin de specificul Poporului Român: ziua naţională, depuneri de jurăminte militare, felurite festivităţi. În momentul în care se desfăşoară astfel de evenimente, Ioh este prezent ca duh, evident invizibil percepţiei oamenilor obişnuiţi, la nivelul eteric.

Numele Conducătorului spiritual al poporului român, Ioh, derivat din numele Îngerului Ocrotitor al Poporului Român, IŞŞ-H-IO-N, are o semnificaţie precisă. Este o opinie personală că numele Io(h) are aceeaşi semnificaţie cu acel misterios IO pus înaintea numelui vechilor Domnitori Români din veac (De exemplu: Io, Mircea Vv, cu Voia lui Dumnezeu, Domn…), care nu înseamnă Ion, aşa cum consideră mulţi istorici autohtoni, ci ceva mult mai profund. Folosirea apelaţiei IO în cazul Domnitorilor Români din veac păstrează sensul originar al cuvântului: Cel Dintâi, Domnul sau Stăpânul. Probabil că respectivul cuvânt a fost folosit în limba română străveche şi, de ce nu, chiar în cea a dacilor, cu acelaşi sens.

Prin apelaţia Io pusă înaintea unui nume de Domnitor Român, s-ar putea subînţelege, într-un fel, şi subordonarea domniei din lumea materială Conducătorului spiritual al poporului român, Ioh sau Io (care la rândul său este reprezentantul uman al Prinţului Poporului Român). Cu alte cuvinte, Domnitorii Români considerau că sunt, la rândul lor, subordonaţi direcţi ai lui Io(h) din lumea eterică şi, implicit, ai Prinţului Poporului Român.

Nu este hazardată nici echivalarea cuvântului Io cu “Eu”; înainte de a folosi cuvântul “Eu”, oamenii din teritoriul carpato-danubiano-pontic, când foloseau persoana I singular, spuneau simplu “Io”. Aşa spun şi în ziua de astăzi oamenii din regiunile rurale. Mai mult decât atât: odinioară, în vremuri de mult uitate, particula IO să fi fost folosită de omaneii din teritoriul carpato-danubiano-pontic pentru a se desemna pe ei înşişi. Cînd se desemnau pe ei înşişi, oamenii spirit spuneau IO.

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ